Poliţist găsit împuşcat în Penitenciarul Arad. Ce suspiciuni au anchetatorii care investighează cazul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul Arad. FOTO: ANP.
Penitenciarul Arad. FOTO: ANP.

Un poliţist a fost găsit împuşcat în Penitenciarul Arad în dimineaţa zilei de duminică, 20 octombrie. Moartea bărbatului s-a produs la ora 4.00.

Un angajat al Penitenciarului de Maximimă Siguranţă Arad, în vârstă de aproximativ 50 de ani, s-a sinucis cu arma din dotare. Bărbatul, care lucra în penitenicar din 1999 a fost găsit mort duminică dimineaţa.

„Duminică, 20.10.2019, în jurul orei 4.00, un poliţist de penitenciare aflat în serviciu, angajat al Penitenciarului Arad, a fost găsit împuşcat în Postul Control 2 al unităţii.

Personalul penitenciarului a solicitat, de îndată, sprijinul unui echipaj SMURD, la sosirea echipajului medical fiind constatat decesul. Concomitent, a fost informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad, în vederea efectuării cercetărilor specifice la faţa locului”, a informat Penitenicarul Arad.

Reprezentanţii penitenicarului au precizat că poliţiştii de penitenciare sunt evaluaţi psiholgic periodic, precum şi ori de câte ori este necesar, ultima evaluare psihologică fiind efectuată, în cazul de faţă, la data de 6.11.2018.

„Poliţistul de penitenciare era angajat în sistemul penitenciar din anul 1999, îndeplinindu-şi cu responsabilitate şi profesionalism atribuţiile de serviciu. Cauzele şi împrejurările producerii acestui eveniment vor fi stabilite de organele de cercetare penală abilitate. Întregul colectiv al Penitenciarului Arad îşi exprimă regretul faţă de acest eveniment şi transmite sincere condoleanţe familiei”, a informat Penitenciarul Arad.

Procurorii vor deschide un dosar care va stabili în amănunt ceea ce s-a întâmplat în cursul acestei dimineţi.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite