Pelerin la Radna, lăcaşul care anual adună mii de oameni din toate colţurile ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Străveche vatră de cultură şi civilizaţie, judeţul nostru găzduieşte câteva aşezări mănăstireşti cu vechi rădăcini în timp. Adevarate monumente de cultură şi credinţă pentru pelerini, aşezămintele monahale au însemnat de-a lungul istoriei, reale puncte de sprijin pentru locuitorii acestor meleaguri, care au găsit în mijlocul lor puterea de a rezista şi de a spera.

Astăzi, mănăstirile arădene reprezintă chiar mai mult decât simple lăcaşuri de cult, deoarece pot fi obiective ale unor itinerare turistice de mare interes, nu doar pentru pelerini, ci si pentru cei dornici să asculte glasul istoriei între vechile lor ziduri.
Istoria mănăstirii „Sfânta Maria Radna” din Lipova se intinde pe o perioadă de aproximativ cinci secole, începuturile sale datând din anul 1520, fiind intemeiată de calugării franciscani veniţi tocmai din Bosnia.

image

Încă de la intrarea în oraşul Lipova, mănăstirea se înalţă ca o amprentă a locurilor în care, an de an, mii de pelerini din toate colţurile ţării, şi nu numai, îşi îndreaptă paşii pentru a lua parte şi totodată pentru a găsi liniştea sufletească acolo unde poate puţini dintre noi mai speră să o găsească.
Nu trebuie să fii credincios sau aparţinător al unui alt cult ca să fii impresionat de măreţia cu care Basilica Papală domină zonele învecinate.

Mai aproape de cer

Acesta e sentimentul care te încearcă în momentul în care îi calci pragul. Dimensiunile construcţiei, murmurul oamenilor veniţi să se roage sau pur şi simplu să aprindă o lumânare sau doar să o viziteze, fac din lăcaşul de cult unul dintre principalele centre spirituale ale Aradului.

Desi ajunsesem la ideea că judeţul nostru nu prea mai are multe lucruri de oferit celor care-l vizitează, mi-am dat seama că în mare parte greşisem. Nu trebuie să fii creştin ca să nu remain impresionat de  măiestria şi importanţa unui asemenea centru monahal existent pe plaiurile Aradului.

image

Alături de cei veniţi la Basilica Papală, am încercat să fim mai aproape de cer, mai aproape de sentimentul uman care ne leagă pe fiecare dintre noi parte-n parte. Pentru că într-un final, indiferent de religie sau de convingerea fiecăruia dintre noi, sensul profund al acestor lăcăşuri este de a ne aduce împreună, de-a ne înfrăţi.

Istorie şi un dram de legendă

Geneza pelerinajelor la Radna poate fi căutată în anul 1707. Legenda spune că, în acel an, soţia unui soldat dintr-un regiment poposit la Arad era grav bolnavă. Cu puţin înainte de a simţi că-i vine sfârşitul, femeia a avut un moment de luciditate şi a spus celor apropiaţi că singura cale de a scăpa de ciuma care bântuia Aradul ar fi un pelerinaj la Radna. Se spune că aceia care au ascultat-o, credincioşi catolici, au facut pelerinajul, iar Aradul a scăpat de groaznica boală. De atunci şi până în prezent se fac pelerinaje la mănăstire.

image

Prima biserică a fost construită la 1520, suferind multe vitregii de-a lungul istoriei. În anul 1695 în schimb, lacaşul a fost incendiat trupele turceşti.
Biserica actuală, monumentală, a fost construită în 1756. Cu o lungime de 60 metri şi o înălţime de 21, turnurile bisericii urcând până la 67 metri şi dacă mai adăugăm şi poziţia bisericii, pe o culme, avem un tablou măiestuos al construcţiei monumentale, care impresionează şi astăzi pe cei care o vizitează.

Dupa 1948, pelerinajele au fost interzise. Anul 1990, însă, a adus un nou început pentru viaţa religioasă din jurul mănăstirii. Pelerinaje au loc de Sfânta Maria, când mii de oameni se adună. Slujbele sunt oficiate în mai multe limbi, inclusiv în limba română. În spatele bisericii, pe deal, a fost amenajat un drum al crucii, urcat de pelerini şi credincioşi la marile sărbători creştine.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite