Opt poliţişti arădeni, prinşi cerând şpagă şoferilor pe DN 7

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani, mai mulţi poliţişti care lucrau la posturile de Poliţie de pe Drumul Naţional 7 au fost prinşi cerând şi luând şpagă de la şoferi.

Cele două cazuri, petrecute de-a lungul ultimilor patru ani, au şifonat mai mult sau mai puţin imaginea IPJ Arad.

Primul caz răsunător a fost cel al celebri poliţişti de pe DN 7, respectiv din localităţile de pe Valea Mureşului, care au fost arestaţi încă de la finele anului 2010 pentru luare de mită în formă continuată, şi-au aflat sentinţele definitive şi irevocabile. Aceştia au fost în număr de cinci. 

După ce Tribunalul Arad i-a condamnat la închisoare cu executare pe Toader Adrian Ivaşcu, Nicolae Mona, Dănuţ Bota, Marin Valentin Igna, Stelian Gelu Jucu şi Lucian Blaga Gligor, aceştia au înaintat apel la Curtea de Apel Timişoara. Magistraţii au admis apelurile tuturor celor condamnaţi şi au modificat pedepsele. Aşa că, din cinci poliţişti prinşi cu şpaga şi condamnaţi la închisoare cu executare de prima instanţă, niciunul dintre ei nu va ajunge după gratii.  Cu toate că au scăpat de executarea pedepsei cu închisoare şi au fost condamnaţi cu suspendare, poliţiştii şpăgari nu au fost mulţumiţi şi au înaintat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Însă aici nu au mai avut norocul pe care l-au avut la Timişoara. Magistraţii Înaltei Curţi au respins recursurile lor, la fel cum au respins şi recursul înaintat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Procurorii ar fi dorit schimbarea sentinţei şi condamnarea cu executare.

În urma unei acţiuni fără precedent organizată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, în colaborare cu Direcţia Generală Anticorupţie, procurorii au reuşit să înregistreze nu mai puţin de 12 poliţişti şi angajaţi ai Drumurilor Naţionale care au solicitat şi primit mită de la şoferii care circulau pe Valea Mureşului.

Investigatorii sub acoperire au reuşit să îi filmeze pe aşa-zişii oameni ai legii cum cereau diferite sume de bani pentru a nu aplica legea. Până la urmă, din cei 12 oameni ai legii doar 6 au fost trimişi în judecată, respectiv 5 poliţişti şi un angajat al Drumurilor Naţionale.

Trei poliţişti surprinşi că luau mită

Un alt caz, nu la fel de răsunător, dar mai de actualitate a vizat trei poliţişti de la posturile de Poliţie din Peregu Mare, Şeitin şi Semlac, care au fost surprinşi luând mită de la şoferii care tranzitau DN 7 în zona oraşului Pecica şi, ulterior, şi-au recunoscut faptele, au primit  condamnări cu suspendare din partea Tribunalului Arad, însă decizia a fost atacată de procurori.

Potrivit oficialilor Tribunalului Arad, Barbură Gheorghe a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, Belciu Costel 2 ani şi 8 luni cu suspendare, iar Boţa Arin 2 ani, de asemenea cu suspendare. Hotărârea Tribunalului Arad fiind atacată cu recurs de către procurori.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, la data reţinerii celor poliţişti, s-a stabilit că „în urma unor informaţii existente la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, exploatate de Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad, procurorii arădeni au început urmărirea penală faţă de trei agenţi de poliţie. Conform acestor date, învinuiţii, cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, opreau în trafic autoturisme (în special pe cele înmatriculate în străinătate sau pe teritoriul altor judeţe) invocând încălcarea unor prevederi ale legislaţiei rutiere, după care pretindeau şi primeau de la conducătorii auto depistaţi diverse sume de bani, în lei sau în valută, pentru a nu aplica sancţiunile contravenţionale privind abaterile constatate. Pentru a demonstra cele sesizate au fost autorizaţi şi introduşi mai mulţi investigatori sub acoperire care au încălcat regimul circulaţiei rutiere şi au fost ulterior opriţi de către poliţişti pe DN 7 în zona localităţii Pecica unde cei trei învinuiţi desfăşurau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier. În urma investigaţiilor au fost identificate în perioada august-septembrie 2013 peste 20 de situaţii în care cei trei învinuiţi au pretins şi au primit de la investigatorii sub acoperire cât şi din partea unor şoferi, sume de bani, în lei sau valută (de regulă 50 de euro) pentru a nu întocmi procese verbale de constatare a contravenţiilor. De asemenea, s-a constat că aceştia au întocmit procese verbale de constatare a contravenţiilor în care au consemnat o altă stare de fapt decât cea reală, care să nu atragă suspendarea dreptului de a conduce şoferilor de la care au primit sumele de bani”.

Vă mai recomandăm: Ofiţerii DGA au dat iama în banda poliţiştilor şpăgari din Pantelimon. Şapte dintre aceştia au fost arestaţi preventiv

Mai bine de jumătate dintre angajaţii Poliţiei Pantelimon au fost săltaţi miercuri de procurori, ajutaţi de ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, în cadrul unei acţiuni ce a avut ca scop destructurarea unei reţele formate din oameni ai legii care pretindeau mită de la şoferii care încălcau regulile de circulaţie.Şapte dintre ei au fost arestaţi preventiv.

Jumătate din lotul de poliţişti corupţi şi proxeneţi de la Secţia 1 şi 3 va fi eliberat!

Judecătorii Tribunalui Bucureşti au decis eliberarea sub control judiciar a 16 dintre cei 30 de poliţişti trimişi în judecată pentru infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu, complicitatea la prostituţie, lipsire de libertate şi tortură.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite