FOTO Boala de plămâni l-a împins pe Gheorghe Mosion să facă sport. La aproape 80 de ani aleargă la toate competiţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Arad trăieşte cel mai ambiţios alergător din România. Deşi are aproape 80 de ani, Gheorghe Mosion aleargă ca unul de 40 de ani. Asta nu o spunem noi, ci acei sportivi care participă cu el la competiţii.

Nu este an în care arădeanul să nu participe la concursurile organizate în toată ţara. Ultimul eveniment la care a participat a fost Maratonul Zăpezii de la Râşnov.

El a participat la proba de semi-maraton, care a măsurat 21 de kilometri. Maratonul Zăpezii este unic în Europa pentru că se aleargă în condiţii de iarnă, la temperaturi negative, pe zăpadă, punând la încercare rezistenţa sportivilor.

Gheorghe Mosion este unul dintre cei mai în vârstă alergători din România. El spune că s-a apucat de alergat la vârsta de 52 de ani, vindecându-se prin sport şi prin mişcare de o boală de plămâni. Arădeanul a mai spus că participarea la concursuri este şi o ocazie de socializare şi de a se simţi tânăr. Acesta aleargă zilnic 10-15 kilometri. Născut la Tulcea a devenit arădean după ce a făcut armata în oraşul de pe Mureş. El nu a fost căsătorit niciodată şi nici nu are copii.

Aşa că toată atenţia o dedică alergatului. În 2012, Gheorghe Mosion a alergat 191 de kilometri la 9 concursuri de semimaraton. Cluj – 21 km, Bucureşti (3 concursuri) – 21 km, Arad – 21 km, Munţii Apuseni – 23 km, Sfîntu Gheorghe – 21 km, Timişoara – 21 km şi Sulina – 21 km. A participat şi la Supermaratonul Bekescsaba – Arad şi retur, cu bicicleta. E legitimat la CSM Arad.

După fiecare cursă, arădeanul spune:

„Numai cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit. Dacă El vrea, mai alerg şi mai trag şi pe alţii după mine, că tare bine e să fi sănătos!”. 

Când este vorba despre căsătorie, Gheorghe Mosion spune că nu s-a însurat deorece nu vroia să împovăreze şi pe altcineva cu boala lui Când era în armată a fost o perioadă internat într-un sanatoriu TBC.

„Acolo am văzut tristeţea oamenilor internaţi. Era un santoriu frumos, la munte. Îţi plângea sufletul cand vedeai bolnavii ce nu mai aveau viaţă în ochi şi speranţă în suflet. Atunci mi-am zis că nu vreau să ajung ca ei, morţi vii. Atunci m-am apucat de sport”, spune arădeanul.

După ce a alergat câşiva ani, arădeanu a văzut că se simte tot mai bine şi că boala de plămâni a dispărut. Aşa că nu s-a mai lăsat niciodată de acest sport. 

Gheorghe Mosion când merge la competiţii poartă după el căteva file pe care a scris un îndemn: „Vrei să fi sănătos? Umblă şi alergă pe jos! Vrei să ai bună sănătate? Aleargă mult chiar şi departe! Nu-ţi fie teamă că te vei rătăci, că tot pe aici vei fi!

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite