Nicolae Ioţcu e declarat unul dintre cei mai bogaţi preşedinţi de CJ-uri din ţară însă face parte dintre cei cu salariile cele mai mici

Nicolae Ioţcu e declarat unul dintre cei mai bogaţi preşedinţi de CJ-uri din ţară însă face parte dintre cei cu salariile cele mai mici

Nicolae Ioţcu este printre cei mai bogaţi şefi de Consilii Judeţene din ţară

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, are o avere controversată. Chiar şi cu un salariu mai mic decât alţii, Nicolae Ioţcu ocupă locul cinci în topul celor mai bogaţi preşedinţi de consilii judeţene.

Ştiri pe aceeaşi temă

O statistică privind remuneraţiile preşedinţilor de consilii judeţene l-a clasat pe Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, pe locul 38, la capitolul salarizare lunară. Astfel, din punct de vedere salarial, Nicolae Ioţcu s-a numărat printre aleşii judeţeni cu cea mai mică leafă. Faţă de anul 2009, în 2010 Nicolae Ioţcu a încasat cu 10 la sut[ mai puţin. Mai exact, lunar, preşedintele CJ a adus acasă 4040 de lei.

În mod surprinzător, deşi se află aproape de coada clasamentului în ceea ce priveşte salariul încasat lunar, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, nu stă deloc rău la capitolul avere. El este situat pe locul cinci în clasamentul averilor şefilor de CJ-uri, cu o avere estimată la aproape 734.000 de euro.

Avere din salariu
În vreme ce unii strâng cureaua şi se gândesc cum să îşi împartă bănuţi ca să le ajungă de la o zi la alta, Nicolae Ioţcu a reuşit se pare să îşi achite anul trecut datoriile de zeci de mii de euro pe care le avea bancă şi la o persoană.

Numai anul trecut familia Ioţcu şi-a rotunjit grosolan veniturile după ce a vândut o carieră de andezit şi un alt teren intravilan, de pe urma cărora a câştigat 434.000 de euro. Tot în declaraţia sa de avere preşedintele CJA declară că are deschise nu mai puţin de şapte conturi bancare. Dintre acestea unul singur e mai vechi, respectiv din anul 2005, în valoare de 4.465 de lei. Urmează apoi cel din anul 2009 în valoare de 1.621 de lei, alte patru în 2010, în valoare de 65.900 de dolari, 887 de lei, 50.820 de euro şi 50 000 de euro şi unul singur în anul acesta, de 100.000 de lei. 

Nici la capitolul terenuri şi imobile, preşedintele CJ Arad nu o duce deloc rău. Ioţcu are un apartament de 133 de mp în Arad, o vilă de 366 mp în comuna Vladimirescu şi, tot aici, un teren intravilan de 1.000 de metri pătraţi.

Deşi în declaraţia de avere din 2009 preşedintele CJ Arad  a menţionat faptul că a împrumutat de la o persoană fizică 80.000 de euro şi că mai are un credit în valoare de 61.000 de franci elveţieni, se pare că a reuşit să achite cele două împrumuri cu mult înainte de termen, pentru că nici unul nu mai figurează în declaraţia sa de avere.

Contactat telefonic, Nicolae Ioţcu nu a dorit să declare nimic despre averea sa. „Mi-a scăzut salariul, într-adevăr, în comparaţie cu anii trecuţi. Referitor la faptul că sunt unul dintre cei mai bogaţi preşedinţi de Consilii Judeţene, informaţia e inventată de cei de la Realitatea Tv. Nu doresc să comentez declaraţia de avere”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedinte Consiliului Judeţean Arad.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: