Minunile reflexoterapiei: vindecă stresul şi atacurile de panică. Cum puteţi folosi masajul pentru a alunga toxinele din organism

Minunile reflexoterapiei: vindecă stresul şi atacurile de panică. Cum puteţi folosi masajul pentru a alunga toxinele din organism

Masarea anumitor centri din talpă are efecte benefice dacă este făcută de specialişti

Cu toţii auzim termenul de „reflexoterapie“ din ce în ce mai des în ultimii ani, dar mulţi nu ştim de ce afecţiuni ne poate vindeca. Astfel, cu ajutorul reflexoterapiei specialiştii spun că puteţi scăpa de stres, migrene, ameţeli, anxietate, atacuri de panică, afecţiuni ale coloanei, lombosciatică, tulburări de metabolism, afecţiuni digestive şi probleme de circulaţie a sângelui.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reflexoterapia are ca principal scop tratarea prin masaj al punctelor reflexe diagnosticate ca fiind dureroase. Specialiştii spun că în reflexoterapie nu se folosesc obiecte intermediare, ci se aplică masajul cu vârful degetului mare de la mână sau cu degetul arătător.

„Reflxoterapia are părţile ei bune. Prin masaj accelerăm transportul toxinelor spre procesele de detoxifiere şi «obligă» fluxul sanguin să trimită rezidurile spre organele de eliminare. Astfel se îmbunătăţeşte vizibil starea de sănătate şi este vital să avem o bună circulaţie a sângelui pentru fiecare zonă din organism. Cu cât circulaţia sanguină este mai anevoioasă, cu atât mai greu apare vindecarea”, a declarat terapeutul Daniel Mitre, din Arad. 

Pot apărea şi reacţii adverse

De asemenea, acesta spune că trebuie să ştim că stimularea organelor de eliminare prin reflexoterapie implică accelerarea circulaţiei libere a toxinelor în organismul nostru. Ca posibile reacţii pot apărea strări de ameţeală, greaţă, somnolenţă, greaţă, cefalee sau nelinişte. „Precizez faptul că toate astea sunt reacţii posibile şi formele de tratament sau aplicarea tehnicilor impun reglarea intensităţii în funcţie de fiecare persoană în parte. În funcţie de fiecare organism, sunt necesare 10-20 de şedinţe pentru ameliorarea afecţiunilor şi accelerearea procesului de detoxifiere a organismului”, atenţionează terapeutul.  

Zonele pe care le supunem masajului reflexogen trebuie să fie sănătoase, fără traumatisme sau afecţiuni inflamatorii.


Igiena trebuie riguros respectată şi se recomandă o atenţie sporită la afecţiunile dermatologice. „Este foarte important să comunicăm şi să întrebăm înainte de fiecare şedinţă care sunt afecţiunile de care suferă persoana care aplelează la reflexoterapie. Ca să înţelegem pe deplin acest termen, trebuie să ştim că tălpile picioarelor reprezintă o zonă importantă atunci când vorbim despre reflexoterapie şi interesul acordat este reprezentat de punctele de corespondenţă cu organele corpului omenesc”, mai precizează arădeanul.

Specialiştii în domeniu mai spun că trebuie să conştientizăm faptul că reflexoterapia are rol profilactic şi menţine sănătatea activă, într-un mod curativ mai ales că poate să fie aplicată în paralel cu alte tratamente naturiste sau alopate. Este recomandat ca înainte de o şedinţă de reflexoterapie să se evite alimentaţia, dar este indicat un consum mare de lichide.

Vă mai recomandăm: 

Fotolii de masaj în spaţiile de relaxare ale angajaţilor din România

Cursuri de masaj si reflexoterapie cu diplome recunoscute de Ministerul Muncii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările