Ministrul Carmen Dan a anunţat că 42.000 de consumatori sunt fără electricitate în Arad. Trei spitale funcţionează pe generatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Dan, la Arad FOTO Adevărul
Carmen Dan, la Arad FOTO Adevărul

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost prezentă, luni, în Arad. Aceasta a avut o discuţie cu prefectul Florentina Horgea şi cu reprezentanţii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în urma vijeliei care s-a abătut duminică asupra municipiului şi judeţului Arad.

Ministrul a spus că se fac eforturi pentru a se reconecta la reţeaua de electricitate 42.000 de consumatori din judeţ, prioritare fiind trei spitale care funcţionează cu generatoare şi mai multe unităţi şcolare.

„Am avut o discuţie cu doamna prefect, cu şefii inspectoratelor teritoriale pentru situaţii de urgenţă, Jandarmerie, Poliţie. M-a interesat situatia din punct de vedere medical a persoanelor afectate de fenomenele meteo. Nu mai avem cazuri spitalizate, au fost evaluate medical toate cele 15 persoane. Din nefericire, şi la Arad a fost înregistrat un deces. M-am asigurat că echipele sunt pe teren şi fac evaluarea situaţiei. Este important ca pe cei 42.000 de consumatori să-i repunem în situaţia de a avea curent, prioritare fiind cele trei spitale aflate în această situaţie, dar şi unităţile de învăţământ. Îmi doresc ca situaţia să fie evaluată cât mai repede şi în şedinţa de Guvern să transmitem premierului o primă evaluare. Urmează să se apeleze la Fondul de rezerva al Guvernului  pentru a-i sprijini pe cei afectaţi”, a spus Carmen Dan, ministru de Interne.

Carmen Dan a spus că în timp ce se afla în şedinţă la Arad, a fost informată despre dispariţia unei familii, în urma vijeliei de duminică. În timp ce salvatorii se aflau spre familia formată din doi adulţi şi doi copii, s-a reuşit luarea legăturii cu ei.

„ Familia a fost dată dispărută pe Valea Mureşului şi am aflat în timpul întrunirii de la Arad despre situaţie. Tot în timpul şedinţei s-a reuşit stabilirea unei legături cu aceşti oameni care urmează să fie aduşi la Arad. Pot să vă spun că în Arad s-a intervenit bine şi ţin să îi felicit pe toţi cei implicaţi”, a mai completat ministrul Carmen Dan.

Vă mai recomandăm: INTERVIU Explicaţiile furtunii devastatoare de la Timişoara: au fost nori înalţi de 13.000 de metri

Mai multe şcoli şi grădiniţe rămase fără acoperişuri şi-au închis porţile

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite