Lucian Riviş Tipei, propunerea PDL Arad pentru europarlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Riviş Tipei
Lucian Riviş Tipei

PDL Arad a decis să îl susţină pe Lucian Riviş Tipei pentru un loc eligibil pe lista naţională a alegerilor europarlamentare de anul viitor.

Decizia a fost luată în urma şedinţei Consiliului de Coordonare Judeţean, cel mai reprezentativ organism intern al PDL, la nivel de judeţ. În urma scrutinului, Lucian Riviş Tipei a întrunit 313 voturi (din 584), fiind urmat de Marius Göndör, cu 143 de voturi, şi de Oana Moldovean, cu 99 de voturi. De asemenea, 29 de voturi au fost nule.

„Am demonstrat din nou că suntem un partid care respectă democraţia internă. Competiţia înseamnă dezbatere, înseamnă o luptă de idei şi de proiecte, înseamnă promovarea valorilor. La şedinţa de ieri în competiţie au intrat trei reprezentanţi valoroşi, fiecare cu proiectul şi viziunea personală, iar câştigătorul a fost desemnat prin cel mai democratic mod cu putinţă: votul”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele interimar al PDL Arad.

Acesta a subliniat că Riviş Tipei are toate şansele să ocupe un loc eligibil pe lista candidaţilor PDL la nivel naţional. „Să nu uităm că PDL Arad este cea mai performantă organizaţie judeţeană, înregistrând, ca medie a alegerilor locale şi parlamentare din 2012, un scor dublu faţă de media partidului. Aceste rezultate ne îndreptăţesc să susţinem candidatura domnului Lucian Riviş Tipei pentru un loc eligibil pe listă, la alegerile europarlamentare din 2014”, a completat Iustin Cionca. 

Oana Moldovean apreciază faptul că „pentru prima dată am avut o dezbatere de acest gen, un concurs de idei, de proiecte, o concurenţă internă, în organizaţia judeţeană. Trebuie să tratăm cu maximă importanţă alegerile europarlamentare pentru că rezultatul acestora reprezintă imaginea României în Europa.

Eurobarometrul arată faptul că, pentru prima dată, ponderea electoratului la alegerile europarlamentare este dată de tineri. Cine va reuşi să-i mobilizeze pe tineri va avea şanse mai mari, inclusiv la Arad. Îmi exprim speranţa că Aradul va avea şi în viitor un europarlamentar pentru că forţa organizaţiei judeţene obligă la acest obiectiv”.

La rândul său, Lucian Riviş Tipei a declarat că „mă bucură sprijinul pe care l-am simţit, atât în timpul dezbaterilor, cât şi la momentul votului. Acest fapt arată că activitatea mea este apreciată de membrii organizaţiei şi sunt convins că sprijinul colegilor mei va fi dublat de un sprijin al electoratului arădean. În prezent, avem un reprezentant în Parlamentul European, în persoana domnului Iosif Matula, şi Aradul merită o continuitate în acest sens”.

„Orice competiţie are un câştigător. Ieri seara (n.n. joi) am avut un câştigător incontestabil «familia» PDL Arad. Am demonstrat că putem avea o competiţie, dar, după încheierea acesteia, rămânem prieteni şi colegi, că «tragem la aceeaşi căruţă». Mă declar satisfăcut că am participat la această competiţie şi sunt convins că Aradul va avea un europarlamentar şi în mandatul 2014-2019”, a afirmat, la rândul său, Marius Göndör.

Vă mai recomandăm: Ioan Oltean: “PDL nu va intra în alianţe politice la europarlamentare şi va avea propriul candidat la prezidenţiale”

CSCI: 40% din români ar vota un candidat PSD la europarlamentare

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite