Locuitorii din Săvârşin plâng după Regele Mihai. „Vă îndemn să aprindeţi o ultimă lumină pentru acea Românie demnă pe care Mihai I a iubit-o“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coroană de flori depusă la intrarea în Castelul de la Săvârşin FOTO Claudia Untaru
Coroană de flori depusă la intrarea în Castelul de la Săvârşin FOTO Claudia Untaru

Locuitorii comunei arădene Săvârşin sunt în doliu după moartea Regelui Mihai. Oamenii au ieşit pe porţi şi povestesc despre întâlnirile pe care le-au avut de-a lungul anilor cu ultimul monarh al României.

La puţin timp de la aflarea veştii, la poarta castelului regal din Săvârşin s-au aprins candele şi s-a depus o coroană. 

Primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, este printre puţinii oameni din localitatea de pe Valea Mureşului care a avut privilegiul de a sta la aceeaşi masă cu Regele Mihai I al României. S-a întâmplat în a doua zi a Crăciunului din 2014, la tradiţionala masă festivă, unde a fost invitat, alături de preotul bisericii ortodoxe din comună. A fost ultimul an în care Regele a păşit pe Domeniul de la Săvârşin.

„Se punea pe povestit cu urmaşii foştilor lui amici. Era tare îndrăgit pentru simplitatea şi bunătatea afişată cu orice ocazie. Mi-aduc aminte că în 2001, la prima vizită la Săvârşin, a ţinut mult să meargă să viziteze familia şi casa Aniţescu, al celui care a fost vizitiul său înainte de abdicare”, spune primarul Vodicean.


La castel este pustiu 

castel savarsin

Primăriţa de la Petriş, Irina Onescu, a mers şi ea la castelul de la Săvârşin pentru a aprinde o candelă. „Împreună cu părinţii mei, am depus fiecare câte o candelă în faţa Castelului Regal de la Săvârşin. Aşa am simţit şi, din păcate, este tot ce mai putem să facem acum. Vă îndemn şi pe voi, toţi cei care tranzitaţi zona, să vă opriţi preţ de o clipă acolo şi să aprindeţi o ultimă lumină pentru Rege şi pentru acea Românie demnă pe care Mihai I a iubit-o. În vremuri atât de tulburi pentru acest popor, parcă tot mai divizat, orice simbol aducător de speranţă trebuie preţuit. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a spus Irina Onescu. 

castel savarsin
Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite