FOTO La cei 104 ani Crăciun Pantea îşi aduce aminte că ruşii i-au luat hainele de pe el

FOTO La cei 104 ani Crăciun Pantea îşi aduce aminte că ruşii i-au luat hainele de pe el

Crăciun Pantea merge spre 105 ani FOTO arhivă

Unul dintre cei mai în vârstă veterani de război din ţară este arădeanul Crăciun Pantea, care a împlinit vârsta de 104 ani.  El s-a născut chiar în ziua de Crăciun a anului 1909, însă în acte a fost înregistrat pe data de 11 ianuarie 1910.

Ştiri pe aceeaşi temă

Crăciun Pantea a avut perioade grele, dar şi momente unice de care îşi aduc aminte cu mare drag. Chiar dacă are o vârstă destul de înaintată acesta nu a uitat tratamentul pe care l-a avut cât a fost prizonier în lagărele ruseşti.

La 5 aprilie 1932, Crăciun Pantea a fost încorporat în rândul efectivelor de jandarmi. Bărbatul şi-a făcut stagiul militar până în 28 octombrie 1933 când a fost lăsat la vatră cu gradul de sergent. Odată cu intrarea României în cel de-al doilea Razboi Mondial, în 11 octombrie 1943, Pantea Crăciun a primit ordinul de concentrare care îl trimitea pe front în linia întâi, acesta răspunzând ,,prezent" chemarii la arme în cadrul Batalionului de Jandarmi din Divizia 19 Româna. În urma luptelor duse pe teritoriul U.R.S.S., în 26 aprilie 1944 a căzut prizonier fiind ţinut în lagarele de prizonieri de război departe de cei dragi timp de şapte ani, întorcandu-se în ţară din prizonierat pe data de 21 aprilie 1951. 

„Cred că a fost cea mai grea perioada din viaţa mea. Ani de zile am stat departe de familie şi am luptat fără să ne pese că poate devenim la un moment dat chiar noi victimele războiului. În fiecare zi mă rugam să apuc cât mai repede momentul în care o să-mi pot revedea familia”, a povestit veteranul Crăciun Pantea. 

 

Arădeanul se numără printre cei care au suferit de pe urma ruşilor. Acesta îşi aduce aminte şi acum ce a trebuit să îndure din cauza lor şi cum chinuiau aceştia femeile.

„Împreună cu alţi prizioneri am luat nişte mere de pe un morman de gunoi. Soldaţii rusi ne-au văzut şi au început să tragă cu arma de s-au împrăştiat toate merele. Au luat tot ce aveam pe noi, adică toate hainele pentru că eram plini de păduchi. Am rămas goi până când a venit o comisie şi, văzându-ne aşa, a ordonat să ni se aduca chiloţi”, îşi aduce aminte veteranul.

O altă întâmplare care îi revine în minte de parca s-a petrecut ieri este cea legată de un purcel.

„Într-o zi, în lagăr a intrat un purcel. Comandantul l-a prins şi l-a dus la bucătar. După ce au mâncat împreună, bucătarul a fost omorăt de acest comandant, nu ştiu din ce cauză”, mai spune Crăciun Pantea.

Arădeanul îşi aduce aminte că şi femeile erau foarte chinuite. „O femeie fiind pe un pod, soldaţii ruşi au speriat-o şi au silit-o să se arunce în apă. Aceasta s-a înecat. Femeile erau violate de unii dintre soldaţi. La cele care nu aveau boli, soldaţii le puneau o panglică albă pe picior. De fapt, era chiar invers. Cele cu panglică erau bolnave”, îşi mai aminteşte bărbatul.

Căciun Pantea  deşi are o vârstă înaintată, tehnologia nu l-a lăsat în urmă. El are un cont de Facebook, unde are postate imagini cu momente din viaţa lui. Contul este administrat de către nepoata Simona, însă aceasta nu postează nimic fără ştirea veteranului de război.

În ultimii ani la ziua lui de naştere pe lângă prieteni şi familie au participat şi reprezentanţii Jandarmeriei Arad.  

 

Vă mai recomandăm: Amintiri din razboi: Crăciun Pantea a fost ţinut prizonier timp de şapte ani, iar Moise Zopota a chefuit cu Armata Roşie

FOTO Jandarmul Crăciun are cont pe Facebook la 104 ani

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Crăciun Pantea alaturi de nepoata si de Adrian Bîcleşanu

Imagini din aceeasi galerie
  • Crăciun Pantea alaturi de nepoata si de Adrian Bîcleşanu
Distribuie imaginea
citeste totul despre: