Jurnalul unui vatman: „E uşor să pui etichete fără să cunoşti situaţia”

Arădeanul Gabriel Posa este unul dintre cei mai vechi vatmani din judeţul Arad şi pentru a împărtăţi şi altora prin ce a trecut petrecând mii de ore la bordul tramvaielor s-a apucat de scris. Aşa s-a născut broşura „Jurnalul unui vatman” . Pentru coperta ei, autorul a ales imaginea Imperio, cel mai nou şi modern tramvai pe care l-a condus vreodată.

„Jurnalul unui vatman” este o broşură menită să arate celor din jur ce înseamnă să îţi placă o meserie cu adevărat. Autorul, Gabriel Posa, vorbeşte despre începutul unei cariere, cea de vatman, despre primul curs şi despre colegii cu care a pornit la drum. Totodată, acesta descrie faptul că pasiunea pentru tamvaie o avea de când era adolescent.

Gabriel Posa, deşi nu a avut o viaţă uşoară, este unul dintre arădenii care îşi face meseria cu fruntea sus, care zâmbeşte călătorilor arătând cât de mândru este de ceea ce face. El îşi petrece ore întregi în cabinele de tramvai. În broşură, Gabriel descrie cum se manevrează un tramvai indiferent de tip sau model. Vorbeşte şi despre cele mai noi şi moderne (Imperio).

 De-a lungul celor 16 ani de carieră, Gabriel Posa a fost şi Moş Crăciun, controlor de legitimaţii de călătorie, dar şi dispecer. El se numără printre cei mai vechi angajaţi ai Companiei de Transport Public Arad. Parcurgând rândurile care urmează nu putem vedea decât un om simplu, care practică de ani de zile o meserie care îi este foarte dragă. Un om care vrea să împărtăşească cu cei din jur experienţele prin care a trecut.

„Cei care parcurg această mică broşură ţin în mână un vis al meu de a pune pe hârtie ceva din pasiunea pentru această me­erie. Am vrut să subliniez că un vatman îşi poate depăşi condiţia percepută de majoritatea călătorilor şi scoate în evidenţă înclinaţia pentru scris. Puţini din­tre călătorii care ne apostrofează atât de uşor cunosc care sunt sacrificile aceste meserii când te trezeşti în noapte sau închei tura la miezul nopţii, iar tocmai comportamentul unora generează un factor de stres suplimentar de care nu avem nevoie având pe umerii noştri responsabilitatea a sute de vieţi. Nu de puţine ori eu şi colegii auzim, expresia «tractoristule parcă mergi cu sacii cu cartofi..». E uşor să pui etichete fără să cunoşti situaţia, poate o frână bruscă se impune pentru a evita un accident din neatenţia celor din trafic. Mai pot apărea şi defecţiuni tehnice la un mecanism atât de complex care se numeşte tramvai”, măturiseşte Gabriel Posa.

În „Jurnalul unui vatman”, broşură formată din opt pagini color, structurată pe 11 capitole însoţite de fotografii, Gabriel povesteşte despre începutul carierei sale, despre primul curs, dar şi despre colegii cu care a pornit la drum.

 „Totul a început în toamna lui ’98, când am ieşit la o cafea cu un prieten vechi din copilărie. Piry avea boala ziarelor. Ne uitam noi aşa peste ziarul local când pe o pagină am văzut că se organizează curs de vatmani. Cum amândoi lucraserăm pe şantier la acea vreme, eu electrician el şofer; ne-am uitat unul la altul şi am zis: da mergem vatmani! Nici una nici două ne-am dus la compania de transport public şi ne-am înscris la curs. Având în vedere că amândoi aveam carnet de şofer şi o calificare în meseria de electrician, am luat primul test şi am urmat cursul timp de şase luni”.

Şi Tramvaiului Imperio i-a dedicat un capitol, aducând informaţii din punct de vedere ale omului care îşi petrece ore în şir în cabina acestui tip de tramvai a cărui imagine a ales-o şi pentru coperta publicaţiei sale.

„Am ocazia să lucrez şi pe acest tip de tramvai nou. Este incomparabil cu cele vechi ce au împlinit demult vârsta mea actuală. Tramvaiele noi Imperio, şase la număr pentru oraşul nostru, sunt toate de culoare verde. Sunt dotate cu system de aer condiţionat atât pentru salon cât şi pentru cabina de conducere. Uşile sunt concepute largi pentru a putea intra cu uşurinţă un cărucior pentru copii sau fotoliu rulant pentru persoane cu dizabilităţi. De fapt, există şi trape care la nevoie se pot deschide pentru a permite accesul mai uşor. Podeaua este la nivelul peronului se urcă şi se coboară foarte uşor de către oricine. Obişnuit cu celelate tipuri de tramvaie care se află în circulaţie, călătorii au adesea tendinţa să facă un pas mare pentru a urca sau coborî pe peron. Bordul de conducere în cabina vatmanului este unul atrăgător şi uşor de învăţat, toate comenzile de pe butoane sunt scrise în limba română, iar computerul de bord îţi indică sau atenţionează orice defecţiune sau problemă la vagon. Cabina e delimitată faţă de călători, cu uşa care se închide, astfel că nu se stânjenesc călătorii cu vatmanul şi invers”.

Pe viitor, Gabriel intenţionează să scoată noi ediţii ale broşurii în care să scrie despre viaţă sportivă din Arad din punct de vedere al unui suporter înflăcărat. Acesta şi-a propus să scrie despre echipa de fotbal UTA şi cea de baschet feminin ICIM. Gabriel Posa are 39 de ani.
 

Vă mai recomandăm: VIDEO FOTO Vatman pe tramvaiul 41: „Şoferii nu înţeleg că eu nu am cum să pun frână în doi metri“

Mijloacele de transport în comun, cuptoare pe roţi. Vatman: „Dacă închid uşa o să leşin aici din cauza căldurii“