UPDATE Jaf de 385.000 de lei în Arad. Banii au fost furaţi dintr-o maşină a Poştei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O maşină a Poştei Române din Arad a fost jefuită, luni dimineaţa, chiar în faţa sediului din oraş. Hoţii au luat peste 385.000 de lei, bani destinaţi pensiilor şi alocaţiilor.

 Jaful din Arad s-a produs după ce sacii cu bani au fost încărcaţi în maşină, dar aceasta a rămas nesupravegheată timp de aproximativ 25 de minute. Sacii au fost încărcaţi de agentul de transport valori, iar maşina a fost încuiată de către şofer. La revenirea celor doi din clădire, maşina era goală, după ce sacii dispăruseră. Uşa maşinii nu era forţată, iar banii nu au fost depozitaţi în compartimentul special din interiorul maşinii.

Filtre în tot judeţul

În mometenul de faţă, cei doi angajaţi sunt audiaţi şi anchetaţi pentru neglijenţă în serviciu. Pentru a prinde autorii jafului, poliţiştii au organizat imediat filtre în oraş şi pe alte drumuri din judeţ, dar şi la toate intrările şi ieşirile din oraş. „Reprezentanţii Poştei au sesizat furtul printr-un apel la 112.  Din primele informaţii s-a stabilit că şoferul a parcat autoturismul în faţa sediului central al Poştei, situat în zona Gării CFR, şi a încărcat banii, a încuiat autovehiculul, după care a intrat în clădirea instituţiei. Când s-a întors a observat că banii dispăruseră. Maşina nu prezintă semne de forţare. În prezent sunt organizate filtre atât în municipiu cât şi în judeţ pentru depistarea autorului sau autorilor furtului. Poliţiştii trimişi la faţa locului nu au constatat urme de forţare a încuietorilor maşinii”, a declarat comisarul Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

N-au pus banii în seif

În saci se aflau aproximativ 385.000 de lei, bani care urmau să fie livraţi la oficiile din judeţ. Autoturismul pe care lucrau cei doi era dotat corespunzător, conform prevederilor legale, fiind prevăzut cu un seif metalic cu cheie. Cei doi angajaţi ai Poştei trebuiau să pună sacii cu bani în seif, însă nu au făcut acest lucru. Dan Ţoldan, şeful Oficiului Judeţean de Poştă Arad, a confirmat incidentul şi a spus că banii erau pentru plata pensiilor. „Avem o asigurare la nivel de companie în cazul unor astfel de evenimente neplăcute, iar pensionarii trebuie să ştie că drepturile lor vor fi plătite în întregime. Va fi o întrâziere de doar o zi, două”, declară Dan Ţoldan.
Astăzi urma să fie ultima zi de distribuire a pensiilor în Arad. „Îmi pare foarte rău, vă daţi seama că sunt colegii noştri. Exact nu ştiu cum s-a întâmplat că eu am fost plecat în cursă. Când am venit am fost toţi opriţi pe loc până la finalizarea cercetărilor. Şoferul care a păţit acest necaz lucrează de peste 20 de ani la Poştă. La noi e o grabă, mereu eşti supus stresului. nu îmi dau seama cum s-a putut întâmpla”, a afirmat unul dintre colegii şoferului. În faţa sediului central al Poştei se aflau camere de supraveghiere, dar acestea nu funcţionau în momentul jafului.

Nu este primul caz

Un caz asemănător a avut loc anul trecut în Neamţ. Este vorba despre  o maşină a Poştei care a fost atacată în trafic, iar hoţii au fugit cu o parte din banii transportaţi.  Era vorba despre o Dacie papuc veche de mai bine de zece ani, cu doi angajati. Şi în acel caz erau banii de pensii ce urmau sa fie lăsaţi la mai multe oficii poştale din judeţ. În situaţia respecitvă, anchetatorii au spus că Poşta Română nu a respectat normele de securitate pentru transportul banilor, însă reprezentanţii instituţiei nu au vrut să comenteze situaţia. Tot anul trecut, 13 mii de lei, tot banii de pensii, au căzut dintr-o dubă a poştei, cu tot cu o bucată de podea.
 

Vă mai recomandăm:  

Jaful de la Poşta Neamţ, invitaţie deschisă pentru hoţi. Maşinile speciale pentru transportul banilor fuseseră retrase de Compania Naţională de la începutul lunii mai

UPDATE Jaf ca în filme la Neamţ: o maşină a Poştei a fost jefuită. La faţa locului au ajuns ofiţeri specializaţi de la Bucureşti

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite