Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Arad, provocat de un pacient. Mai multe persoane au fost evacuate

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Arad, provocat de un pacient. Mai multe persoane au fost evacuate

O parte dintre pacienţi s-au autoevacuat, iar alţii au fost evacuaţi de pompieri

Un incendiu a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie Arad, noaptea trecută, iar pompierii ajunşi la faţa locului au evacuat mai multe persoane, dintre care şase au fost transportate la spital cu uşoară intoxicaţie cu fum. Focul a fost provocat de un pacient internat în această unitate medicală.

Ştiri pe aceeaşi temă

”La ora 04:24 s-a primit pe SNAU 112 un apel despre un incendiu provocat de un pacient într-un salon al Spitalului de Psihiatrie din Arad. La intervenţie s-au deplasat două autospeciale de stingere  (A5003, A9000), descarcerarea uşoară,  SMURD TIM Arad, SMURD EPA Vladimirescu şi SMURD EPA Curtici,  cu un total de 18 subofiţeri şi trei ofiţeri.  În momentul sosirii echipajelor de intervenţie incendiul se manifesta într-o rezervă a spitalului cu degajarea mare de fum şi posibilitatea de extindere”, transmite ISU Arad.
 
O parte dintre pacienţi s-au autoevacuat, iar alţii au fost evacuaţi de pompieri. Şase persoane au fost transportate la UPU Arad având intoxicaţie cu fum.
 
”O parte a pacienţilor, aproximativ 15 persoane, s-au autoevacuat. Pompierii Detaşamentului Arad au evacuat alţi 6 pacienţi şi 3 cadre medicale. Echipajul SMURD TIM a evaluat persoanele evacuate din care 6 au fost transportate la UPU Arad (3 pacienţi şi 3 cadre medicale), toţi în stare bună cu uşoară intoxacaţie cu fum”, mai transmite ISU Arad.
 
Incendiul a fost lichidat după aproximativ 20 minute la ora 04.48 fără a se extinde. 
 
Cauza probabilă a incendiului este "folosirea cu intenţie a surselor de aprindere în vederea producerii incendiului".
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările