Hobby de criză: la pescuit printre gunoaie pe lacul de la Pădurice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indiferent că sunt amatori sau profesionişti, în fiecare sfârşit de săptămână, câţiva pescari şi-au făcut un obicei din „a da cu bâta” în lacul de la Pădurice, viitorul amplasament al monumentului Marii Uniri. Pentru câţiva pasionaţi ai pescuitului lacul a devenit cu timpul o sursă de hrană gratuită.

Pescarii din Arad îşi întind beţele pe lacul de la Podgoria. Deşi mătasea broaştei şi gunoaiele au pus stăpânire pe luciul apei, pescarii au ajuns să ignore. Prind şi peşte, chiar dacă apele sunt sufocate de mizerie. „De 45 de ani sunt pescar. Aici veneam şi când eram mic şi pescuiam cu ce apucam. Nu ne speriem noi de starea apei pentru că nu e prima oară când pescuim în asemenea condiţii. Avem şi un motiv în plus să venim: se spune că aici sunt exemplare mari, care ajung la zeci de kilograme”, a spus Silviu Mirea, un pescar de 58 de ani.

Medicii avertizează că tot ce se prinde în undiţă la Podgoria este departe de a fi comestibil, deşi recunosc că până acum nimeni nu s-a îmbolnăvit de la peştele „urban”. „Se ştie că zona respectivă este cu probleme. Nu am avut momentan cazuri de toxiinfecţie din cauza consumului de peşte din lac, dar niciodată nu e prea târziu. După felul cum arată apa şi mai ales pentru că nu se ocupă nimeni de igienizare, recomand celor care vor să pescuiască acolo să o facă doar de plăcere, nicidecum să mai şi consume”, a declarat Cosmin Popa, medic.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite