Gheorghe Falcă, baronul local care şi-a faultat politic, de două ori în jumătate de an, socrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Falcă este primarul municipiului Arad şi totodată fin al preşedintelui Traian Băsescu. Acesta ocupă funcţia de edil-şef al municipiului Arad din anul 2004.

Înainte de a deţine această poziţie, Falcă a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Ascensiunea financiară a acestuia, sau mai corect spus a familiei sale, a fost mai pregnantă în ultimii ani. Deşi nu are afaceri în nume personal, întrucât funcţia nu îi permite, soţia acestuia, Ela – derulează afaceri importante. În urmă cu aproximativ cinci ani de zile Gheorghe Falcă a fost cercetat şi mai apoi trimis în judecată.

Acesta era acuzat de către procurorii DNA de fapte de corupţie grave, însă ieri avea să fie achitat definitiv de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest proces. A intrat de tânăr în politică, activând doar în cadrul Partidului Democrat, devenit ulterior Partdiul Democrat Liberal.

În urmă cu zece ani, acesta nu avea o avere care să ridice semne de întrebare din partea procurorilor sau a societăţii civile arădene, însă încetul cu încetul în vreme ce averea familiei Falcă creştea, aceste semne de întrebare au început să apară. «Lovitura» a dat-o după ce s-a căsătorit cu fiica lui Gheorghe Seculici, preşedinte al PD-L Arad şi fost vicepremier al României.

Acesta l-a ajutat mult în cariera politică pe Gheorghe Falcă, lucru pe care actualul primar la municipiului Arad îl ignoră. În urmă cu un an de zile, când socrul său Gheorghe Seculici dorea să candideze, din partea partidului, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Falcă şi-a folosit întreaga influenţă pentru a-l bloca, lucru pe care l-a reuşit.

Mai mult, la alegerile parlamentare, din iarna anului trecut, Seculici dorea să candideze pe colegiul senatorial din municipiul Arad, însă Gheorghe Falcă a reuşit să-l impună pe Mihai Răzvan Ungureanu drept candidat al Alianţei România Dreaptă, alinaţă  din care a făcut parte şi Partidul Democrat Liberal. A reuşit, aşadar, în doar câteva luni să îşi «lichideze» politic socrul şi să îşi facă propriile jocuri.

Perioada de glorie a lui Gheorghe Falcă a coincis cu guvernarea democrat-liberarilor din perioada 2008-2012. Atunci, Falcă avea să îl impună în Guvernul Emil Boc pe Constantin Traian Igaş, ca ministru de Interne, iar în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, pe Claudia Boghicevici, ca ministru al Muncii.  

În declaraţiile de avere se arată că în anul 2008 Gheorghe şi Ela Falcă şi-au achiziţionat un imobil cu şase apartamente în centrul Aradului, ulterior cumpărând şi celelalte două apartamente rămase, deşi în 2005, cei doi şi-au mai obţinut o casă, oferind la schimb un apartament la etajul 10 al unui bloc. În 2009, cei doi îşi construiesc o casă de 600 de metri pătraţi, pe malul Mureşului.

Conform declaraţiei de avere pe anul 2011, Ela Falcă a avut un câştig de 11.980 lei, iar soţul său, primarul Aradului, 38.314 lei. În declaraţiile de avere apar menţionate şi credite bancare.

Gheorghe Falcă s-a născut în data de 22 ianuarie 1967, la Brad, unde a urmat şcoala primară şi liceul. Apoi a absolvit Institutul Politehnic „Traian Vuia”, Timişoara, Facultatea de Construcţii, licenţiat în drumuri. În data de 16 Decembrie 1989 a fost participant activ la Revoluţia din Timişoara, la 22 Decembrie 1989 a participant la schimbarea structurilor politice din oraşul Brad, judeţul Hunedoara.

A fost ales membru al CFSN. În anul 1990 a fost ales în consiliul de conducere al Facultăţii de Construcţii Timişoara. În Partidul Democrat a intrat în anul 1995. Gheorghe Falcă este căsătorit şi are o fiică.

Vă mai recomandăm: UPDATE Finul preşedintelui Băsescu, Gheorghe Falcă, achitat definitiv în dosarul în care este acuzat de corupţie

Primarul Gheorghe Falcă a fost premiat în cadrul Galei Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite