FOTO Ziua internaţională a Conştientizării Autismului a fost sărbătorită şi la Arad

FOTO Ziua internaţională a Conştientizării Autismului a fost sărbătorită şi la Arad

Copiii au sarbătorit la Galleria

Galleria Arad a marcat  Ziua internaţională a conştientizării autismului.  Organizată sub sloganul „Când celorlalţi le pasă, viaţa mea nu mai este o etichetă”, acţiunea  a avut  un scop informativ.

Reprezentanţii asociaţiei „Autismul – un viitormai bun” au dorit să transmită populaţiei un mesaj legat de  implicaţiile pe care le are atitudinea celor din jur asupra vieţii copilului ce suferă de o asemenea afecţiune. Galleria Arad s-a implicat în acest demers, spunând NU discriminării, însă spunând un DA categoric respectului pentru semenul nostru, indiferent dacă este sănătos sau bolnav.

„Copiii diagnosticaţi cu autism sunt copii ca toţi copiii, îngeraşi frumoşi dar trişti, născuţi fără stele norocoase dar cu aceleaşi drepturi ca oricare alţi copii din lume. Ei sunt captivi într-o lume a tăcerii. Pot fi descrişi ca fiind într-un labirint  cu pereţi de sticlă şi în imposibilitatea de a comunica cu ceea ce este dincolo de aceasta. Au venit printre oameni să iubească, pentru că, pentru a iubi nu este nevoie de cuvinte, nu este nevoie de inteligenţă, ci este nevoie să ai ochii deschişi şi zâmbetul larg pentru a-l dărui celorlalţi. Şi aceşti copii au dreptul de a fi înţeleşi şi iubiţi”, susţine Cristian Neta Pintescu, iniţiator al evenimentului.

Pe parcursul evenimentului, În Galleria Arad a rulat un film realizat deasociaţia „Autismul – un viitormai bun”, legat de această tulburare de natură neurobiologică, văzută prin ochii specialiştilor, a părinţilor cu copii bolnavi şi chiar a celor născuţi cu această maladie.

De asemenea, sărbătoriţii zilei au petrecut câteva ore cu baloane, joacă şi tort!

„Aceşti copii născuţi cu o asemenea afecţiune nu au nici o vină. Nu avem pe cine învinovăţi pentru situaţia creată. Ceea ce putem noi face, este să îi acceptăm şi să îi tratăm ca pe egali ai noştri, ajutându-i să se integreze în mediul specific vârstei lor. Galleria Arad felicită demersul acestui grup de oameni cu suflet care au drept scop sprijinirea acestei categorii sociale şi îi asigurăm de toată deschiderea noastră ”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.

Autismul este o tulburare neurobiologică de dezvoltare ce se caracterizează prin întârzierea ori afectarea a 5 arii principale: socializare, limbaj, cogniţie, autiservire şi motricitate. Se manifestă încă de la naştere, fie la vârsta de 18 luni -2 ani a copilului, putând fi diagnosticat de foarte timpuriu.

Un copil cu autism poate realiza relaţii  spontane afective şi poate avansa pe scara dezvoltării sale, cu condiţia ca mediul în care trăieşte să-i poată oferi oportunităţi sociale adecvate profilului său. În românia, la fiecare şapte ore şi jumătate se naşte un copil cu autism. 4 din 5 copii cu autism sunt băieţi.

Autismul nu este o boală psihică ci o tulburare de dezvoltare de natură neurobiologică. Aproximativ 30000 de persoane suferă de o Tulburare din Spectrul  Autismului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: