FOTO VIDEO Bisericile au fost pline de credincioşi în Arad, veniţi să ia lumină de la Ierusalim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de credincioşi ortodocşi şi greco-catolici au luat parte, sâmbătă seara, la Slujba de Înviere oficiată în bisericile arădene.

Pentru al treilea an consecutiv, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a mers la Bucureşti, împreună cu un reprezentant al Arhiepiscopiei Aradului la Bucureşti, pentru a lua Lumina Sfântă venită de la Ierusalim. La bordul unui avion de mici dimensiuni, cei doi au ajuns pe Aeroportul Internaţional Arad, unde au fost aşteptaţi de IPS Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, care a preluat de la aceştia Lumina Sfântă, relatează Agerpres. 

IPS Timotei Seviciu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Slujba Învierii la Catedrala Arhiepiscopală 'Sfânta Treime' din municipiul reşedinţă de judeţ, unde au fost prezenţi peste 2.500 de ortodocşi. Întâiul Stătător al Arhiepiscopiei Aradului i-a chemat pe credincioşi cu îndemnul 'Veniţi de luaţi lumină', după care oamenii au primit Lumina sfântă.

În fruntea credincioşilor, soborul de preoţi a înconjurat Catedrala, după care s-a oficiat Slujba Învierii, în timpul căreia s-a citit Sfânta Evanghelie şi s-a intonat în cor 'Hristos A Înviat din morţi/Cu moartea pe moarte Călcând/Şi celor din morminte/Viaţă dăruindu-le'.

image

Foto

image

În predica sa, IPS Timotei Seviciu le-a vorbit credincioşilor despre importanţa Luminii Sfinte şi a mulţumit celor care au făcut posibilă şi în acest an, aducerea ei de la Ierusalim la Arad.

'Lumina Sfântă de la Ierusalim, care a fost adusă cu ajutorul autorităţilor locale şi împărţită tuturor preoţilor din judeţ, este un dar de la Dumnezeu. Împărtăşindu-ne unii altora toate urările creştineşti ale praznicului, rugăm pe Izvorul binelui să reverse darurile Sale cele bogate peste toţi şi toate, peste ţară şi lume şi cu milostivire multă, peste cei ce au trebuinţă deosebită de sănătate prin dragostea fiecăruia şi ajutorul lui Dumnezeu, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. Amin', a spus Arhiepiscopul Aradului citat de Agerpres.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Timotei Seviciu a bătut cu sceptrul său în uşile lăcaşului de cult, cerând ca acestea să se deschidă, 'ca să intre Împăratul Măririi'. După ce uşile s-au deschis, mulţimea de credincioşi a intrat în biserică, pentru a lua parte la Utrenia Învierii.

Înainte de începerea slujbei, au fost sfinţite paştile care au fost împărţite apoi credincioşilor. 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite