FOTO VIDEO Arădenii au stat la rând la apă sfinţită ore în şir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii s-au pus la rând cu câteva ore înainte se a se sfinţi apă Claudia Untaru
Arădenii s-au pus la rând cu câteva ore înainte se a se sfinţi apă Claudia Untaru

Lăcaşele de cult din municipiu Arad au fost luate, astăzi, cu asalt de către credincioşi. Oamenii au participat în număr mare la slujbele dedicate sărbătorii de Bobotează pentru ca mai apoi să îşi ducă acasă apa sfinţită.

Cu toate că în acest an numărul celor care au stat la rând pentru a ajunge la butoaiele cu apă a fost destul de mare, în Arad nu au fost incidente. Oamenii au înţeles că este apă destulă şi dacă respectă rândul şi nu se înghesuie vor ajunge mai repede la butoaie.

La Catedrala ,,Sfânta Treime” de la Podgoria au fost puse opt recipiente cu apă, având fiecare peste 200 de litri. O parte dintre credincioşi s-au aşezat la rând cu câteva ore înainte de a se termina slujba şi de a se sfinţi apa. Jandarmii prezenţi la faţa locului doar au urmărit evenimentul cu privirea, deoarece nu a fost nevoie de intervenţia lor.

Recipientele cu apă sfinţită vor fi lăsate în faţa catedralei până deseară. Apa luată de la Bobotează trebuie băută pe stomacul gol de cei care au ţinut post duminică până pe data de 14 ianuarie, apoi se stropeşte cu ea prin casă. Boboteaza este evenimentul religios care aminteşte de botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos în apa Iordanului.

Cu Boboteaza, urmată de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, în data de 7 ianuarie, se încheie ciclul tradiţionalelor sărbători de iarnă.

Vă mai recomandăm: Bănăţenii, pregătiţi de Bobotează, cu piftii şi „apă neîncepută”

Aghiazma Mare de la Bobotează, dată cu porţia. Credincioşii pot lua doar trei sticluţe cu apă sfinţită

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite