FOTO Vasile Goldiş, omul care a dat naştere unei noi perioade istorice

FOTO Vasile Goldiş, omul care a dat naştere unei noi perioade istorice

Vasile Goldiş FOTO arhivă

Reprezentanţii Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad nu l-au uitat pe patronul sspiritual al univeristăţii care a fost un mare patriot.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire, din 1 Decembrie 1918, zi care a devenit Sărbătoarea Naţională a României, aceştia doresc să aducă un profund şi creştinesc omagiu marelui patriot Vasile Goldiş. 

Ideolog al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, neîntrecut strateg şi spirit vizionar, Vasile Goldiş este un nume de referinţă în marea epopee naţională de la Alba Iulia. Considerat de către Octovian Goga, Părinte al Patriei, Vasile Goldiş este omul providenţial, care după Declaraţia de la Oradea din 12 octombrie 1918, Manifestul către naţiunea română şi Manifestul către popoarele lumii, avea să prezinte la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, într-o Cuvântare istorică, Rezoluţia Unirii, document prin care societatea românească era organizată pe baza unui sistem democratic, fapt care marchează naşterea unei noi perioade istorice.

Prin cele spuse la Alba-Iulia, Vasile Goldiş a reuşit să „aştearnă în cele mai lapidare fraze ideea unirii” şi să „sintetizeze în forme constituţionale furtuna de dorinţe a mulţimilor”. Rezoluţia Marii Uniri este expresia viziunii politice a lui Vasile Goldiş, o nouă concepţie despre stat prin care se „tălmăceşte o evanghelie a civilizaţiei umane”. Intelectualul arădean pleacă de la principiul autodeterminării şi afirmă că progresul naţional poate fi atins numai „prin îndeplinirea ideilor de libertate naţională şi egalitate socială”.

Aici în Arad, s-a constituit Consiliul Naţional Român Central considerat „supremul şi unicul for politic al naţiunii române din Ungaria şi Transilvania”, care a pregătit Adunarea Naţională de la Alba-Iulia şi proclamarea Unirii pe veci cu Patria Mamă, care s-a realizat după lungi şi grele suferinţe.
Vasile Goldiş a fost, în acelaşi timp, un eminent om de cultură, membru de onoare al Academiei Române. Vasile Goldiş a fost un adevărat „ctitor” al unităţii noastre de stat, realizată în urmă cu 95 de ani. El a continuat să-şi slujească ţara şi în anii care au urmat, ca deputat în Parlamentul României Mari, în mai multe legislaturi şi ca ministru al Cultelor şi Artelor (1926 – 1927). Ca profesor şi autor de manuale, Vasile Goldiş a căutat să formeze o conştiinţă naţională sănătoasă, la elevii săi, cu mari prerogative mobilizatoare, într-o etapă în care poporul român avea de înfăptuit idealuri naţionale majore.

Aradul este prezent în conştiinţa naţională şi ca cetate a Marii Uniri, dar şi ca oraş care a oferit lumina redeşteptării naţionale prin ziarul „Românul” condus de Vasile Goldiş. Ales în 1923 şi preşedinte al ASTREI, Vasile Goldiş pledează până la sfârşitul vieţii pentru o politică de emancipare economico-socială şi culturală a românilor.

Ca secretar consistorial al Episcopiei Aradului, credinţa sa în Dumnezeu şi în valorile moralei creştine l-au întărit în convingerea că şcoala este călăuza unui neam spre lumină, iar idealul şcolii este legea lui Hristos. „Biserica Ortodoxă – afirma Vasile Goldiş – a fost forţa unificatoare a neamului nostru când el era rupt în multe dominaţii politice”.

„Valorile creştine, religia – ca supremă valoare, afirma Vasile Goldiş, sunt forţele spirituale sintetice în drumul omenirii spre statul universal. Creştinii, chiar prin credinţele lor, se simt atraşi spre idealul statului universal”.
Personalitatea europeană a lui Vasile Goldiş poartă însemnele unui profund umanism. Vasile Goldiş a fost un promotor al ideii europene, în favoarea căreia a adus argumente, justificări din orizontul spiritual al creştinismului, din solida sa cultură istorică, sociologică, juridică şi de psihologie etnică.

„Dorinţa lui Vasile Goldiş ca Aradul să devină un centru universitar, oraş al culturii şi centru economic european a devenit o realitate. Întreaga comunitate academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad aduce un omagiu celui care îi datorăm cel mai important act din istoria postmodernă a României: apariţia statului unitar român. Prin întreaga sa operă, Vasile Goldiş poate sluji celor tineri ca exemplu viu de dăruire pentru neamul nostru şi cultura românească”, a declarat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi rector fondator.

 

Vă mai recomandăm: 1 Decembrie 1918: momentul zero al naşterii României Mari

Trenul Unirii. Călători prin istorie (1918-2013)

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările