FOTO Cum a dispărut economia Aradului. S-au pierdut zeci de mii de locuri de muncă

FOTO Cum a dispărut economia Aradului. S-au pierdut zeci de mii de locuri de muncă

Arădeanca a fost prima fabrică de păpuşi din ţară FOTO arhivă

Ofereau zeci de mii de locuri de muncă şi făceau economia ţării mai înfloritoare. Este vorba despre fabricile judeţul Arad care şi-au închis porţile la câţiva ani de la Revoluţie sau care şi-au redus activitatea semnificativ. Acum, în unele locuri se află doar o imagine şocantă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este cazul fabricii UTA, a cărei dezmembrare masivă a început în 2004. A urmat apoi IMAR-ul, compania care a furnizat mobilă Curţii Imperiale Austro-Ungare şi a Curţii Regale Române, iar în perioada 1985-1990 a fost principalul furnizor pentru Casa Republicii. Fabrica şi-a redus semnificativ personalul şi activitatea în ultimii ani. 

A urmat apoi fabrica de tricotaje Sabina &Co, fosta Tricoul Roşu, situată  într-o locaţie de cinci stele. Putem aminti şi fabrica de păpuşi  Arădeanca (şi-a redus activitatea) şi lista poate continua.

Dacă în locul unora s-au înălţat mall-uri sau alte clădiri sunt zone în care imaginea unde odată a fost o fabrică este dezolantă.

Exemplu avem IMAR-ul şi Tricoului Roşu. În aceste fabricii mii de oameni au muncit, poate şi o viaţă întreagă. Mulţi îşi amintesc despre despre fabrica F.I.T.A. (Fabrica de Împletituri şi Tricotaje Arad ). Inaugurată în 1918, naţionalizată, devenită din 1950 Fabrica de Tricotaje „Tricoul Roşu”, a dispărut de pe strada Peneş Curcanul.

Fabrica şi-a inaugurat cu pompă împlinirea a 80 de ani de existenţă în 1998. În 1995 a primit Diploma pentru clasarea pe locul V  în Topul naţional al firmelor, iar după câţiva ani, firma a dispărut. Într-un cuvânt în Arad totul s-a distrus. S-a falimentat, s-a vândut, apoi s-a demolat sau s-a lăsat în paragină.  De exemplu, unde a fost IMAR-ul se doreşte de ani de zile construirea unui mall, care să fie unit cu Atrium Mall, care a fost construit pe locul unor cladiri vechi ce aparţineau de fabrica Astra Vagoane.

Fabrica de textile UTA, fosta mândrie a economiei comuniste, a fost rasă de pe pământ.
La începutul secolului trecut, UTA a însemnat foarte mult pentru Arad. Uzinele Textile din Arad (UTA) au aparţinut baronului Neumann. Acesta a construit la Arad fabrica şi în imediata ei apropiere un cartier de locuinţe pentru salariaţi, o grădiniţă şi un teren de fotbal. Baronul Neumann a prevăzut o dezvoltare continuă. Însă, după instaurarea comunismului, i-a fost naţionalizată întreaga avere şi a reuşit să fugă în SUA. În anii comunismului, UTA era unica fabrică din România care producea catifea reiată şi a doua, după Bucureşti care avea linii de producţie pentru prosoapele din frotir, iar materialele pentru lenjeriile de pat produse la Arad erau căutate în ţările vecine. În decembrie 1989, la UTA erau aproape 8.000 de angajaţi.

 
Foto

Fabrica de păpuşi Arădeanca

Fabrica de păpuşi Arădeanca are o tradiţie de peste o jumătate de secol. Ea este unica firmă din România care a produs păpuşi. Nici Ungaria, nici Bulgaria sau Iugoslavia nu au avut o asemenea producţie. Cea mai apropiată fabrică de profil s-a aflat în Rusia, dar calitatea păpuşilor ruseşti nu s-a apropiat de a celor româneşti. Până în 1989, Arădeanca avea aproape toată producţia destinată exportului, atât în ţări socialiste, cât şi capitaliste. Păpuşile „Nadia Comăneci" au fost în topul vânzărilor, alături de cele tip „Bebe". După Revoluţie, Arădeanca şi-a pierdut încet pieţele de desfacere. Erau aduse din import manechinele „Barbie", extrem de căutate de către românii care doreau cadouri scumpe pentru copiii lor. O „Barbie" originală costa peste 100 de euro, bani cu care românii puteau cumpăra 10 păpuşi de Arădeanca.
La fabrica arădeană au fost numite conduceri care nu s-au putut adapta economiei de piaţă. Au fabricat păpuşi pentru diverse firme din străinătate, au lucrat în sistem lohn şi au ajuns şi la ouă Kinder. Fabrica de păpuşi Arădeanca a produs păpuşi unicat, dar şi păpuşi care reprezentau diverse VIP-uri. După 2000, fabrica a ajuns într-un con de umbră.

S-au apucat de agricultură

În judeţul Arad, muncitorii de la fabrica de lemn care a aprovizionat Casa Poporului au fost nevoiţi să se apuce de agricultură. Şi fabrica de Cherestea din localitatea Bocsig, cea mai mare de acest profil din zona de vest, a lăsat în urmă şomeri. Fosta glorie a comunismului a funcţionat peste 100 de ani, începând cu 1900 şi până în 2010, când a apărut un conflict de muncă. Fabrica a dat de lucru la peste 1000 de persoane din comună şi satele învecinate. Oamenii, care acum sunt şomeri, îşi amintesc de vremurile în care se aflau în fruntea ţării. Ceea ce ei produceau se distribuia în multe zone ale lumii. Se muncea din greu, dar oamenii aveau din ce trăi şi mai ales erau mândri de ceea ce realizau. Mulţi îşi amintesc de vemurile în care lucrau de zor la parchetul produs pentru Casa Poporului. „Pentru noi era o mândrie, ştiam că trebuie să facem parchet de calitate”, spune Margareta, localnică.

Bătrânii comunei, dar şi cei tineri care au apucat să lucreze la prelucrarea lemnului după anii ’90, spun că  fabrica era o sursă de venit şi pentru cei din localităţiile învecinate. Fosta fabrică de cherestea din Bocsig şi-a deschis porţile sub denumirea de Eurogrand SRL Timiş pe data de 1 noiembrie 2002 având ca proprietar pe Ionelia Stancu, avocat în Timişoara. În anul 2010, la fabrică a avut loc un conflict de muncă, deoarece patronii nu îşi mai plăteau angajaţii.

De atunci, oamenii rămaşi fără un loc de muncă au trebuit să se reorienteze. De asemenea, atât în judeţ, cât şi în municipiu au existat şi alte fabrici.

Când au apărut fabricile în Arad

Numai în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a simţit un vânt de schimbare în Arad. Primul pas spre marea industrie era deschiderea unor fabrici de spirt şi drojdie de fraţii Neumann, în 1851. Statistici oficiale înregistrau în anii 1869 – 1870 un număr de 5.074 antreprenori, 6.839 funcţionari şi 11.913 muncitori. Totodată, 2.645 locuitori ai oraşului erau ţărani.

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, producţia industrială s-a diversificat. În 1872 s-a înfiinţat fabrica de maşini „Hendl”, apoi una de ciment şi pavaje. Fraţii Lengyel au fondat o fabrică de mobilă în 1891, iar în anul următor Johann Weitzer a pornit fabrica de vagoane care la începutul secolului următor s-a mărit, ajungând să producă şi automobile, utilitare şi avioane. În 1909 industria locală s-a îmbogăţit cu o uzină textilă, proprietate a familiei Neumann. Pe la începutul secolului XX Aradul era o metropolă industrială cu 25 de fabrici şi 7 bănci. Industria grea a continuat să fie reprezentată de uzina lui J. Weitzer (care a fuzionat în 1920 cu producătorul de automobile Marta), uzina textilă şi moara fraţilor Neumann şi fabrica de mobilă Lengyel şi renumita fabrică de lichior Zwack şi-a continuat existenţa.

S-au înfiinţat noi uzine, ca Fabrica de zahăr (1926), Polyrom (fabrică de vopsele, 1930), Fabrica Tehnică Arad (becuri electrice, 1935). Prin urmare, în 1937 existau 110 unităţi industriale faţă de 59 în 1919. Criza economică din 1929-1933 a dus la falimentarea multor ateliere mici şi a concentrat majoritatea producţiei în 22 de firme mari.

Activitatea comercială s-a amplificat, plasând Aradul cu cele 4.001 de societăţi comerciale, pe locul al patrulea în ţară, dar doar un mic procentaj din aceste firme foloseau capital românesc (8,7% din angrosişti şi 15% dintre detailişti). În afară de sucursala locală a Băncii Naţionale a României (deschisă în 1921), mai erau 10 bănci active în oraş, dintre acestea, banca Victoria fiind reprezentativă pentru finanţele arădene.

Uzina de apă a fost reconstruită între 1931 şi 1934, încât s-a îmbunătăţit calitatea şi s-a extins reţeaua de distribuţie a apei potabile. Şi sistemul de canalizare a fost modernizat cu asistenţă a experţilor britanici. Aradul a fost unul din primele oraşe din România cu centrală telefonică automată din anul 1937. Transportul urban s-a modernizat după punerea în circulaţie a autobuzelor pe 16 linii.

Unele dintre fabrici au dispărut pentru că managerii lor au refuzat privatizarea, iar altele abia dacă mai funcţionează. 

 

Vă mai recomandăm: Cum şi-a distrus România industria. Lecţie de afaceri de la străini în ţara noastră: Hunedoara, condusă de canadieni şi indieni

„Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine!“ Povestea unui dezastru: prăbuşirea economiei României comuniste. Cum s-a ales praful de mândria lui Ceauşescu - industria patriei

citeste totul despre: