FOTO În oraşul Ineu a fost reluată o tradiţie veche de sute de ani: făcutul în comun al „plimezului”, adică al mierii de prune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a reluat făcutul în comun al „plimezului”
S-a reluat făcutul în comun al „plimezului”

La Ineu a fost reluată o tradiţie de sute de ani: făcutul în comun al „plimezului”, adică al magiunului de prune. Iniţiativa le aparţine primarului Călin Abrudan, directorului „Centrului de zi” Lavinia Crişan şi bibliotecarei Doina Chiş.

„Tradiţia a fost reluată după o pauză de 20 de ani, perioadă în care «făcutul plimezului» sau a «mierii de prune», cum i se mai spune, nu s-a mai ţinut. Evenimentul a avut loc în parcul central al oraşului, unde s-a săpat o groapă şi s-a montat un cazan, exact aşa cum erau, pe vremuri, pe fiecare stradă din Ineu”, a declarat primarul Călin Abrudan.

Echipa care a reînviat tradiţia „plimezului” la Ineu a fiert 120 de litri de prune, din care au ieşit 72 de litri de magiun. „S-au fiert doar prunele şi nu s-a adăugat altceva. Fără zahăr şi conservanţi!”, a subliniat primarul Abrudan.

În paralel, în jar au fost copţi cartofi şi porumb, cu care au fost serviţi toţi cei care au participat la sărbătoarea „plimezului”. Au avut loc, bineînţeles, şi momente vesele, cu „băbălugile” deghizate special în acest sens.

„Le mulţumesc celor care ne-au ajutat să reluăm această frumoasă tradiţie, în special femeilor în vârstă, care ne-au pus la dispoziţie toată experienţa lor, dar şi familiei care a donat cazanul în care a fost fiert «plimezul». Nu în ultimul rând, le mulţumesc celor deghizaţi în «băbălugi», care au întreţinut atmosfera la fel ca în trecut, când asemenea evenimente aveau loc pe fiecare stradă din Ineu”, a mai declarat primarul Călin Abrudan.

Vă mai recomandăm: FOTO Regal de costume, dans şi tradiţii la Festivalul „Peştişorul de Aur“

Festivalul Internaţional de Folclor „Peştişorul de Aur“ 2014 a avut loc în perioada 7 – 12 august. Evenimentul a ajuns la cea de-a 22-a ediţie.

FOTO Tradiţii păstrate în Arad în preajama sărbătorilor de Paşte

Şi în judeţul Arad în preajama sărbătorilor de Paşte se respectă o serie de tradiţii.  De exemplu, în Joia Mare sau ziua în care ucenicii adunaţi lângă Iisus Hristos se pregăteau pentru Cina cea de taină, este ziua în care în toate lăcaşurile de cult ortodoxe din Arad se scoate toaca.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite