Fostul vameş Ştefan Gubic a fost găsit cu o avere nejustificată de peste 96.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în valoare de peste 96.000 de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de nădlăcanul Ştefan-Milan Gubic, împreună cu familia, în perioada în care acesta a exercitat o funcţie publică în cadrul Direcţiei Regionale Operaţiuni Vamale Timişoara - Biroul Vamal Moraviţa.

Potrivit ANI, în perioada 01 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2010, nădlăcanul a realizat, împreună cu familia, venituri salariale în cuantum de 298.419 Lei iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de peste 649.000 de lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 351.018,8 lei (aprox. 96.338 euro). Având în vedere cele menţionate mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Ştefan-Milan Gubic în perioada exercitării funcţiei publice.

Reprezentanţii ANI precizează că Ştefan-Milan Gubic a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Nădlăcanul nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Ştefan-Milan Gubic a fost timp de 15 ani şef de tură la Vama Nădlac iar mai apoi şef de tură la Biroul Vamal Moraviţa.
 

Vă mai recomandăm: Vameşul Ştefan Gubic are voie să plece în Ungaria, să se opereze. Vezi ce alţi inculpaţi au în continuare interdicţii

Predarea lui Milan Gubic naşte controverse printre arădenii din oraşul Nădlac

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite