Elena Ghiba Birta a fost protectoarea tinerilor studioşi. Ea a donat 48.000 de florini pentru crearea unei fundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bustul Elenei Ghiba Birta este aşezat în faţa Colegiului care îi poartă numele
Bustul Elenei Ghiba Birta este aşezat în faţa Colegiului care îi poartă numele

Elena Ghiba Birta a fost o protectoare de seamă a învăţământului românesc din zona de vest a ţării. Elena Ghiba s-a născut în 1801,  la Bichiş (Bekes), în familia parohului de la biserica ortodoxă neunită.

Mama sa era născută în localitatea Ineu. Numele de Birta a fost adăugat  după căsătorie. Sub îngrijirea celor doi părinţi, micuţa Elena împreună cu ceilalţi fraţi, şi-a petrecut primii ani de viaţă în orizontul geografic liniştit şi plin de desfătare sufletească al localităţii natale.

Doar că nu peste multă vreme, locul zilelor frumoase pe care le trăia avea să fie confiscate, pe nedrept, de un noian de necazuri şi de greutăţi care i-au curmat bucuria de copil şi au aruncat-o în valurile vieţii. La vârsta de 10 ani,  Elena  rămas orfană de ambii părinţi.  Mai multe de atât, părinţii nu i-au lasat nici o avere. Prea mică pentru a putea să să-şi ia viaţa în piept, Elena a găsit adăpost la neamurile pe care le avea în loclaitatea arădeană Pâncota.

Când s-a căsătorit aceasta s-a mutat în Arad. După câţiva ani a rămas văduvă, astel că în anul 1830 a fost nevoită să ăşi câştige de una singură cele necesare traiului. Astfel, a intrat în serviciul ofociantului cameral Emanoil Gogher, în slujba căruia a rămas vreme de 33 de ani. În anul 1863, pentru că nua vea urmaşi, Emanoil Gogher i-a lăsat la moartea sa, elenei pentru devotamentul dovedit vreme de de mai bine d epeste tri decenii de aceasta, considerabila avere pe care o dobândise. Cu un an înainte de moarte îşi întocmeşte testamentul, care cuprinde, printre alte donaţii importante, o donaţie specială de 48.000 de florini oferită pentru crearea unei fundaţii numită Fundaţia „Elena Ghiba Birta”.

Din veniturile acestei fundaţii urma să se acorde, anual, 12 burse (stipendii ) a câte 200 de florini pentru elevii şi studenţii săraci, dar merituoşi, de religie ortodoxă şi de origine greacă sau români din judeţele Bihor, Bekeş sau Cenad. Bursierii proveneau din familii cu venituri modeste ( ţărani, învăţători, meseriaşi, preoţi, funcţionari, etc. ). Unii au fost orfani. În urma absolvirii şcoliilor, mulţi au devenit medici, jurişti, preoţi, profesori, arhitecţi, învăţători, etc. Mulţi au devenit personalităţi marcante ale vieţii culturale sau politice româneşti dinainte de 1918 sau după 1918. Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta îi poartă astăzi numele iar în faţa instituţiei se află aşezat bustul binefăcătoarei.

O altă parte din avere Elena Ghiba Birta a lăsat-o mai multor aşezăminte bisericieşti-ortodoxe, romano-catolice, calvine, casei sărăcilor din Arad, spitalului ce urma să fie construit şi fondului pompierilor. Despre Elena Ghiba Birta se spune că: „este un nume ridicat prin voia destinului în rândul dintâi al acelora care şi-au adus aportul în favoarea propăşirii spirituale a neamului. Elena Ghiba Birta s-a învrednicit de înscrierea s-a în eternitate  a urmare a sprijinului oferit tinerilor studioşi  de religie ortodoxă şi de naţionalitate greacă ori română, aflaşi în imposibilitatea de a suporta cheltuielile pentru instrucţie”.

Elena Ghiba Birta s-astins din viaţă în inauarie 1864, la Pesta, unde se afla pentru tratarea bolii de care suferea în ultima vreme.

Materialul a fost inspirit din cartea „Oameni de seamă ai Aradului” semnată de Dan Roman.  

Vă mai recomandăm:  Simpozion internaţional la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad

Un elev din Arad va ţine în luna mai un discurs la Londra

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite