După 69 de ani s-a redeschis un punct de frontieră: Grăniceri – Elek

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punctul de Trecere al Frontierei Grăniceri- Elek a fost închis în anul 1948. De atunci cei care doreau să meargă la rudele din ţara vecină erau nevoiţi să ocolească şi o sută de kilometri.

Uneori la diferite sărbători a mai fost deschis, dar doar pentru o zi sau două. Începând de astăzi, însă se va putea trece în fiecare  sâmbăta între orele 9.00 şi 17.00.


Pentru că este un interes mare din partea locuitorilor din zonă atât din partea română, cât şi maghiară, deputatul arădean, Glad Varga, a spus că va face toate demersurile ca acest punct să fie deschis permanent. Chiar astăzi, la deshidere, vecinii din Ungaria, au trecut frontiera pentru a merge la piaţa în localitate arădeană Chişineu-Criş.


La deschiderea oficială a punctului de frontieră a participat şi un localnic din Grăniceri care a trecut pe acolo şi înainte de anul 1948 când s-a închis. El trecerea alături de mama lui. „Eram mic şi mama mă lua cu ea. Aveam o mătuşă în Ungaria, dar şi pământuri. Acum mă bucur că am trăit să văd din nou acest punct de trecere deschis”, a declarat Petru Gros.

image

Arădeanul care are permis de trecere de dinainte de închiderea forntierei FOTO Claudia Untaru


La deschiderea punctului de frontieră a participat şi vicepreşedinte Consiliului Judeţean Sergiu Bîlcea, dar şi câţiva primari din judeţ.


Astăzi s-au mai deschis punctele de trecere: Iermata Neagră – Dénesmajor, Variaşu Mic – Dombegyház, iar mâine se va deschide Nădlac – Csanádpalota. 


„Ne doream de mult să vedem deschise aceste puncte de trecere. Prin acestă iniţiativă vom pune în valoare drumurile peste frontiera Româno – Maghiară pe care judeţul Arad şi partenerii săi din Ungaria le-au construit din fonduri europene şi care până în prezent au stat nefolosite. De asemenea, pentru locuitorii din zonă deschiderea acestor puncte de trecere va fi un avantaj. Ei vor putea astfel să îşi viziteze mai uşor rudele sau prietenii de peste graniţă fără să facă ocoluri care până acum îi costau timp şi bani”, a  declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad Sergiu Bîlcea.

image

A fost tăiată panglica FOTO Claudia Untaru


Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a declarat că:  „România este membră a Uniunii Europene. Din păcate ea nu face parte din spaţiul Schengen. În momentul în care ţara noastră va face parte din spaţiul Schengen această graniţă va dispărea de la sine. În acel moment cu siguranţă dezvolatarea economică se va face într-un mod tot mai bun”.


Primarul comunei Grăniceri, Claudiu Bătrânuţ, a fost foarte încântat de această realizare. „A fost făcută o greaşeală când s-a închis iar acum există posibilitatea de a se îndrepta”, a declarat primarul comunei Grăniceri.

Vă mai recomandăm: Patru puncte de trecere a frontierei noi deschise la graniţa între România şi Ungaria. Care este orarul de funcţionare

10 noi puncte rutiere de trecere a frontierei la graniţa cu Ungaria

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite