Două zile de comedie, la Teatrul arădean. Se joacă „Gunoierul“ şi Cerere în căsătorie“.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii sunt invitaţi în acest weekend, de către reprezentanţii Teatrul arădean să participe la două comedii. Prima dată sâmbătă, de la ora 19.00, în sala mare, unde se va juca piesa „Gunoierul“, de Mimi Brănescu şi apoi, la „Cerere în căsătorie“, de A. P. Cehov, care se va juca  duminică, de la ora 19.00, în sala Studio.

„Gunoierul“, de Mimi Brănescu în regia lui Alex Mărgineanu, care a ales acest text pentru a realiza un spectacol relaxant, este o comedie pe gustul publicului. De altfel, „Gunoierul“ a reprezentat Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad, anul trecut, la Festivalul Comediei Româneşti, organizat de Teatrul de Comedie Bucureşti, bucurându-se de mare succes în faţa publicului bucureştean.

„Cerere în căsătorie“, de A. P. Cehov

Este vorba despre un spectacol inedit, într-o viziune scenică de mare savoare care, la fiecare reprezentaţie, face săli pline.

„Cerere în căsătorie“ îi aduce în scenă pe actorii Angela Varjasi, Ionel Bulbuc şi Florin Covalciuc, trei actori care au reuşit să constituie ceea ce se poate numi o echipă, oferind astfel publicului un spectacol ce merită a fi văzut. Povestea celor trei personaje cehoviene va aduce, cu siguranţă, zâmbetul şi buna dispoziţie spectatorilor.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite