Dorel Bîc, concert maestrul Filarmonicii

Maestrul, violonist parcă de când e lumea, se face remarcat la orice spectacol prin dăruirea şi ardoarea cu care interpretează orice lucrare.

PROFIL
Nume. Dorel Bîc
Născut. 20 martie 1952 (Timişoara)
Studii. Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
Experienţă. Activează de 30 de ani în cadrul Filarmonicii de Stat Arad
Familie. Căsătorit

Povestea celui care avea să ajungă concert maestru al Filarmonicii din Arad începe în oraşul de pe Bega, acolo unde a crescut într-o familie care deşi nu a cunoscut drumul succesului în muzică, a reuşit să insufle dragostea pentru arta sunetelor celor doi copii. Aceiaşi copii care după ani, şi-au câştigat titulatura de „concert maestru” în ţări total diferite, unul în România, celălalt în Germania.
„Singurul regret al tatei a fost că nu a reuşit să fie violonist. Probabil de aceea am fost îndrumat alături de fratele meu spre acest instrument, pentru că în noi se oglindea ceea ce el nu a reuşit să fie niciodată”, mărturiseşte maestrul.
Şi cum instrumentul te alege pe tine, nu tu pe el, maestrul recunoaşte că tatăl său a avut un rol important în ascensiunea sa. „Nimeni nu ar fi ales un instrument atât de dificil. Dar tata a ştiut să ne facă să studiem şi să ne placă deopotrivă ceea ce facem”, povesteşte maestrul Bîc.

De la stalinismul cultural la postdecembrism
Epoca stalinistă şi-a pus amprenta pe viitorul artistului, în condiţiile în care realismul socialist în muzică a acaparat şcolile tradiţionale de vioară. „Anii ’50-’60 au fost groaznici mai ales pentru ceea ce a reprezentat cultura. Cum stalinismul încă era la putere, ni s-a spus că şcoala de muzică la care eram şi eu înscris nu face parte din elementele şi ideile de la Moscova. Ca să nu mai vorbim de faptul că părinţii nu erau membri de partid”, rememorează maestrul.
Astfel, Dorel Bîc este nevoit să-şi continue studiile în particular timp de aproape şapte ani, până în momentul în care elevii şcolii de muzică au fost reprimiţi în clase. Anul 1980 în schimb, l-a găsit angajat al Filarmonicii din Arad, acolo unde avea să cunoască celebritatea. „Mutarea mea la Arad după cinci ani petrecuţi la Filarmonica din Timişoara coincide cu căsătoria mea, soţia fiind arădeancă”, a spus Dorel Bîc. Lucrurile au început să intre pe făgaşul normal începând cu 1989, odată cu „Concertul de Brahms”, când, după spusele maestrului, „mi s-a oferit să cânt ceva serios”.

Vioara, însemnul perfecţiunii
Ceea ce-l face înainte de toate pe un violonist să fie „instrumentul perfect într-o orchestră”, e tocmai munca şi studiul. „Dacă vrei să devi un violonist complet, trebuie să studiezi foarte mult, să ai tehnică şi o cultură muzicală în acelaşi timp. Trebuie să ştii să interpretezi în acord cu stilul din care face parte şi în timp ce cânţi... să şi asculţi”, mărturiseşte maestrul.

Întrebări şi răspunsuri

Care e violonistul care v-a inspirat de-a lungul anilor?
Am fost fascinat întotdeauna de maestrul Ştefan Ruha. Era o revelaţie când păşea pe scenă, iar a cânta împreună cu el, reprezenta mai mult decât un simplu vis.

Dacă aveaţi copii, le-aţi fi insuflat şi lor pasiunea pentru arta sunetelor?
Sunt convins că da, mai ales că profesia mi-a oferit atât de multă bucurie şi împlinire pe plan profesional. Bucuria profesiei e ceva aparte, pe care mulţi nu o au.

Cât de deschis e publicul arădean la programele Filarmonicii?
Mulţi ani am crezut că noi suntem mai puţin cultivaţi decât cei de peste graniţă, dar nu e aşa. Recunosc acum că publicul peste tot unde am fost e cam acelaşi.

Ce-i place
„Îmi place enorm clădirea Palatului Cultural în care ne desfăşurăm activitatea. Consider că e un cadou lăsat de cei care au făcut posibilă realizarea acestei construcţii, atât pentru noi, cât şi pentru viaţa culturală din Arad”, mărturiseşte Dorel Bîc.

Ce nu-i place
„Nu-mi place felul în care conducătorii noştri politici nu înţeleg ceea ce o orchestră simfonică reprezintă pentru viaţa culturală a unui oraş”, încheie maestrul.