Doliu la Arad, acolo unde Regina Ana a ajuns frecvent după Revoluţia din 1989

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Arad este doliu. Atât locuitorii din Săvârşin, acolo unde Familia Regală a României îşi petrecea sărbătorile de iarnă, cât şi cei din municipiu, mai ales cei care fac parte din Societatea „Amicii Regelui Mihai”, sunt îndureraţi.

Toţi spun că de acum nimic nu va mai fi la fel, deoarece nu o vor mai vedea pe Regina Ana, atât la biserică la slujbă sau la castelul de la Săvârşin când mergeau la colindat, ori la evenimentele din municipiul Arad. 

Pentru ei acest lucru era o mare bucurie, să-l vadă pe Regele Mihai alături de soţia lui. Mai mult de atât, în Arad, pe strada Lucian Blaga este mare tristeţe. La sediul Societăţii „Amicii Regelui Mihai” este doliu. Încăperea este plină de flori şi tablouri ale reginei.

Totodată a fost deschisă o carte de condoleanţe. Arădenii care doresc să-i aducă un ultim omagiu Reginei Ana a României  trebuie să ştie că o pot face oricând pentru că se asigură permanenţă.

image

Tiberiu Dekany, copreşedinte al Societăţii Amicii Regelui Mihai

„Noi am cinstit feţele conducătoare, în mod deosebit, mai ales că restul Familiei Regale este de religie ortodoxă. Aşa cum o cunoaştem noi, Regina Ana a fost, întotdeauna, apropiată de poporul român, de ţara noastră, de biserica ortodoxă majoritară, respectând toate cultele. Nu o dată, Regina Ana a fost prezentă în municipiul Arad şi au fost momente deosebite în viaţa localităţii Săvârşin, când Familia Regală a fost prezentă la biserică” – a spus ÎPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, în timpul primei slujbe de pomenire care a avut loc. Înconjurat de soborul de preoţi catedrali, el a săvârşit slujba de pomenire în cinstea Reginei Ana la Catedrala Arhiepiscopală din Arad. 

La slujbă a participat şi Alexandru-Tiberiu Dekany, copreşedinte al Societăţii Amicii Regelui Mihai. Acesta anunţă că sâmbătă, 6 august, la ora 12.00, va avea loc o liturghie comemorativă pentru odihna sufletului Majestăţii Sale Ana a României, la Biserica Greco-Catolică din Calea Aurel Vlaicu nr.69-75 (fosta biserică ortodoxă, retrocedată).

image

Sediul Societăţii „Amicii Regelui Mihai”

Localnicii din comuna Săvârşin, judeţul Arad, acolo unde se află reşedinţa preferată a Regelui Mihai I, îşi amintesc emoţionaţi de Regina Ana. 

„Toţi au primit cu mare tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a Maiestăţii Sale Regina Ana a României. A fost o personalitate reprezentativă pentru Familia Regală, pentru comunitatea de la Săvârşin. Regina este cea care a venit pentru prima dată după Revoluţie la Săvârşin, Maiestatea Sa Regele nu a vrut să vină până când nu şi-a redobândit proprietatea de aici, aşa că Regina a fost prima care a fost primită de către cetăţenii comunei Săvârşin. A fost găzduită de către una din familiile din comună, familia Toma, cei care locuiesc în apropierea castelului regal” a declarat primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean.

image

Familia Regală şi-a recuperat castelul în 2001, iar de atunci a devenit o tradiţie ca membrii familiei să petreacă Sărbătorile de Iarnă aici, dar şi perioade de peste vară.

Clopote trase la Săvârşin

Concomitent cu slujba de la Catedrala din Arad, o altă slujbă de pomenire a Majestăţii Sale Regina Ana a României a avut loc, luni seara, la Săvârşin – locul unde Familia Regală îşi petrecea marile sărbători creştine. Potrivit preotului paroh Călin Mădăluţă, slujbe de pomenire vor mai avea loc miercuri seara şi vineri seara, dar şi sâmbătă şi duminică, după Sfânta Liturghie. De asemenea, clopotele vor bate la Biserica Ortodoxă din Săvârşin de trei ori pe zi (dimineaţa, la amiază şi seara) până în 13 august, când Majestatea Sa Regina Ana va fi înmormântată.

Principesa Ana de Bourbon-Par­ma, soţia regelui Mihai, a decedat luni, 1 august, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia.

Fiică a Principelui René de Bour­bon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei, Princi­pesa Ana de Bourbon-Parma s-a năs­cut în al XVI-lea arondisment al Parisului, la data de 18 septembrie 1923. Până la izbucnirea războ­iului, în 1939, a copilărit în Fran­ţa. La 16 ani a plecat însă cu familia în Spania, ulterior în Statele Unite ale Americii. A studiat pictura la New York, iar pentru a-şi câştiga existenţa a lucrat ca vânzătoare într-un magazin care comercializa panglici şi flori artificiale.

În 1942 s-a înrolat ca voluntar în armata franceză, unde, împreună cu regimentul ei, a fost în Al­ge­ria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Ger­mania, până la sfârşitul războiu­lui. Pentru activitatea desfăşurată a fost avansată de la gradul de ca­po­ral la cel de locotenent, iar la fi­na­lul războiului a fost decorată cu medalia Crucea de război a Franţei.

Vă mai recomandăm: Slujbă de pomenire întru cinstirea Majestăţii Sale Regina Ana a României

Istoric arădean, despre moartea Reginei Ana: „Funeraliile care se vor organiza au menirea să o plaseze în galeria reginelor României”

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite