Doi muncitori au fost electrocutaţi. Sunt în stare gravă în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi muncitori s-au electrocutat, în timp ce munceau la una dintre secţiile Astra Vagoane Marfă din Arad. Cei doi erau angajaţii unei firme de instalaţii electrice şi aveau de efectuat anumite lucrări.

Incidentul s-a produs luni după-amiaza, iar cei doi bărbaţi de 52 şi 57 de ani au ajuns la Spitalul Judeţean Arad cu arsuri pe membrele superioare şi pe faţă.

Din informaţiile furnizate de ITM Arad, iniţial tensiunea era oprită. Ulterior, se pare accidental, s-a pornit tensiunea pe cablu. S-a format un arc electric, la tensiune ridicată – 6.000 de volţi.

„La momentul la care au început lucrarea, nu era tensiune pe cabluri dar, în timp ce lucrau, dintr-o eroare de manevră executată de dispecerii electrici, s-a dat tensiune pe cablu accidental, s-a format un arc electric, la tensiune ridicată, de 6.000 de volţi, a cărui flamă a produs arsuri pe braţe şi pe faţa celor doi lucrători” – a declarat Ecaterina Isac, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad.

ITM Arad investighează modul în care s-a produs incidentul. Deocamdată starea celor doi muncitori este gravă, aceştia fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Arad. Dacă starea lor de sănătate se va înrăutăţi există posibilitatea de a fi tranferaţi la un spital din Timişoara.

Vă mai recomandăm: UPDATE Medici de la Spitalul Colţea din Capitală, electrocutaţi în sala de operaţie

Constanţa: Accidente bizare: electrocutaţi la undiţă şi la basculantă

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite