Deținuții care se pregătesc de eliberare vor fi consiliați de specialiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Penitenciarul Arad în colaborare cu Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, va demara un proiect menit a reduce riscul de recidivă în rândul persoanelor care execută pedepse privative de libertate.

Programul „Reducerea riscului de recidivă după închisoare” care face parte din proiectul Phare 2006 „Continuarea dezvoltării sistemului de probaţiune din România” va constitui o prioritate pentru pregătirea reîntoarcerii în comunitate a persoanelor private de libertate.

Programul se bazează pe de o parte, pe principiul colaborării permanente dintre specialistul de penitenciar si consilierul de probaţiune, şi pe de altă parte, pe principiul continuităţii intervenţiei în lucrul cu persoanele private de libertate care se pregătesc de liberare şi se liberează ulterior din penitenciar.

“Totodată se doreşte încurajarea formării unui climat social care să împiedice stigmatizarea şi marginalizarea persoanelor aflate în perioada post-executorie a unei pedepse privative de libertate şi promovarea imaginii penitenciarului ca serviciu social aflat în slujba comunităţii”, a declarat Eduard Magold, purtător de cuvânt la Penitenciarul din Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite