UPDATE Descinderi ale procurorilor DNA la Arad. Percheziţiile au loc la Biroul de Poliţie Autostrada A1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, luni, la câteva adrese din Arad şi Timiş, pentru cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2013 - 2014.

Update 10:45: În Arad, percheziţiile au loc la Biroul de Poliţie Autostrada A1 (Deva — Nădlac), din localitatea Vinga. Şeful Biroului, Teodor Tudur, a declarat că procurorii au ridicat mai multe documente şi că ancheta nu vizează activitatea Biroului.

Ştire iniţială

”Ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în opt locaţii situate în judeţele Timiş şi Arad, din care cinci sunt instituţii publice, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice”, se precizează  într-un comunicat al DNA.

În acest dosar sunt vizaţi şeful Inspectoratului Poliţiei Judeţene Timiş, comisar-şef Sorin Muntean, adjunctul acestuia, comisar-şef Florin Bolbos, precum şi şeful Serviciului Circulaţie Rutieră Timiş, Marcel Crăciunescu, şi doi ofiţeri de la Serviciul Circulaţie Rutiere.

Update: În Arad, percheziţiile au loc la Biroul de Poliţie Autostrada A1 (Deva — Nădlac), din localitatea Vinga. Şeful Biroului, Teodor Tudur, a declarat că procurorii au ridicat mai multe documente şi că ancheta nu vizează activitatea Biroului.

Vă mai recomandăm: Descinderi ale procurorilor DNA la Arad

Descinderi DNA în Teleorman. Fostul prefect al judeţului, Teodor Niţulescu, vizat de anchetă

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite