Debranşarea făcută ilegal, o soluţie ieftină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţi arădeni preferă să se debranşeze fără aprobare
Mulţi arădeni preferă să se debranşeze fără aprobare

INGENIOS Sute de arădeni au ales să se deconecteze de la căldură fără aprobare, iar amenzile plătite au fost mai mici decât sumele pe care ar fi trebuit să le scoată din buzunar dacă ar fi ales calea legală.

Tot mai mulţi arădeni aleg varianta ilegală, dar mai puţin costisitoare, şi se deconectează pe cont propriu de la furnizorul de căldură al oraşului, după care se autodenunţă sau îi roagă pe vecini să îi denunţe.

În acest fel, plătesc doar o amendă contravenţională de 500 de lei, dată de către Primăria Arad. Pe de altă parte, pentru a ieşi legal din reţeaua de termoficare a oraşului, costurile ajung la cel puţin 2.000 de lei, sumă care include taxa plătită către CET pentru fiecare calorifer şi proiectul pentru echilibrarea termică a reţelei de termoficare.

Doar în această vară au fost consemnate 223 de deconectări ilegale în Arad, faţă de doar cinci documentaţii avizate şi aprobate de furnizorul de căldură al oraşului. Problema este că cei care rămân conectaţi la reţea plătesc mai mult, deoarece suma plătită pe căldura din spaţiile comune (casa scării) se împarte la mai puţine apartamente.

ÎN TOPUL PREŢULUI GIGACALORIEI

„Constatarea debranşării şi aplicarea măsurilor de sancţionare se fac de către o comisie. În momentul în care se încheie acest proces de constatare şi s-a plătit amenda, se ţine cont de raport pentru luarea oficială în calcul. Pentru că foarte mulţi se debranşează ilegal, iar vecinii au de suferit, deoarece mulţi refuză să plătească căldura comună provenită pe ţevile care au rămas, consider că ar trebui mărită amenda pentru debranşări ilegale. Aradul este al doilea oraş din ţară în ceea ce priveşte preţul ridicat la utilităţi. Consumatorul plăteşte 290 de lei pentru gigacalorie“, a declarat Vasile Arion, vicepreşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad. Amenda maximă este de 1.000 de lei, însă cei mai mulţi primesc 500 lei.

Arădenii spun că aleg debranşarea pe cale ilegală, deoarece nu au acordul tuturor vecinilor pentru a se debranşa legal.

„Trebuie să ai acordul tuturor vecinilor, iar noi nu l-am avut. Abia după aceea trebuia să întocmim o documentaţie tehnică avizată de furnizor. Apoi trebuia să ne prezentăm la CET Hidrocarburi, nu mai târziu însă de 15 august, asta este data-limită în fiecare an. Dacă alegeam această cale trebuia să plătesc de patru ori mai mult. Aşa, dacă am plătit amenda în 24 de ore, m-a costat doar câteva sute de lei. Acum am centrala mea proprie şi am căldură când vreau“, a spus Cornel Toc, unul dintre cei care au ales să se debranşeze ilegal.

Reprezentanţii CET Arad confirmă faptul că au loc foarte multe debranşări ilegale. „Până la 31 august am avut un număr de 223 de deconectări ilegale, denunţuri sau autodenunţuri. Documentaţiile avizate în vederea deconectării au fost în număr de cinci, comparativ cu anul trecut, când au existat 147 de astfel de solicitări avizate şi executate. Deconectările ilegale nu vor fi operate în evidenţele noastre, consumul de energie fiind facturat în funcţie de indicaţiile contorului de branşament“, a declarat Marina Plaveţi, purtătorul de cuvânt al CET Arad.

Un număr de 3.516 locuinţe figurează ca abonate la sistemul centralizat al oraşului. Alţi şase arădeni au solicitat rebranşarea anul acesta. Cei de la CET spun că numărul real al abonaţilor este destul de greu de precizat, deoarece mulţi pot fi debranşaţi fără ca cineva să-i fi denunţat.

Vă mai recomandăm: Tot ce trebuie să ştiţi în cazul procedurilor de debranşare de la căldură aprobate de Consiliul Local din anul acesta

Timişorenii se înghesuie la debranşări pentru a nu achita averi la căldură şi apă caldă

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite