Cum să prepari cea mai simplă reţetă de bezele cu lavandă

Cum să prepari cea mai simplă reţetă de bezele cu lavandă

Bezele cu lavadă FOTO: Carmen Nistor

Arădeanca Claudia Romana Rista, cunoscută drept „fata care găteşte cu flori“, ne dezvăluie reţeta ei preferată de bezele cu lavandă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru aceasta este nevoie de următoarele ingrediente: albuş de ou, un praf de sare, 1 strop de lămâie pentru degresarea vasului în care mixăm zahăr cristal sau zahăr brun.

Mod de preparare

„Ai nevoie de un tel sau mixer de mână, robot de bucătărie, un vas curat şi degresat de mixare. Pentru arome şi decor fă alegeri bune în materie de gust: bezelele pot fi cu levănţică, petale de albăstrele, de floarea-soarelui, de trandafir, de gălbenele, toate proveninte din culturi bio, sirop de soc, apă de trandafiri sau portocal pentru vârful bezelei: miez de nucă, migdale, fistic, o alună de pădure. Pentru gusturi îndrăzneţe: ghimbir, nucşoară, scortişoară de Ceylon, cardamon, ienibahar, vanilie de Bourbon, tonka tonka. Bezelele sunt uşor de făcut, trebuie doar să fim atenţi la câteva etape.

Baţi albuşul spumă. Pentru fiecare albuş de ou foloseşti între 35 şi 50 de grame de zahăr. Când foloseşti mixerul de mână, baţi albuşurile la-nceput cu o viteză mai mică, apoi măreşti viteza la treapta cea mai mare până spuma se întăreşte. Este un test haios pe care îl poţi face: răstorni bolul cu albuşul bătut deasupra capului şi vezi ce se întâmplă: dacă ai bătut bine spuma nu se va întâmpla nimic, nu se va desprinde de pe vas.

Zahărul, aromele dozate, le adaugi în acest moment în compoziţie şi continui să învărţi mixerul pentru omogenizare. Important în această etapă este să ai cuptorul pregătit la treapta de 90 de grade Celsius. Eu coc bezelele, în funcţie de cuptor, timp de două ore, la temperaturi situate între 90 şi maxim 11 grade Celsius. La modelatul bezelelor te ajuţi de două linguri. Cu o lingură iei din compoziţie, iar cu dosul lingurii o desprinzi, o modelezi în tavă şi îi faci moţ. În vârf poţi să îi pui un miez de nucă, o alună de pădure, o migdală, eu nu omit niciodată petalele de flori.


Tava de cuptor o tapetezi cu hârtie de copt pe care o prinzi la extremităţi cu un strop din compoziţie, ca să stea fixă. Aici e partea haioasă când fiecare rămâne cu un strop de compoziţie de bezea lipicioasă pe mâini. Începe joaca!

După două ore de copt la temperatura optimă, bezelele trebuie să râmână albe, în cazul în care ai folosit zahar alb şi nu zahăr brun. Nu le scoţi din cuptor decât peste o oră sau chiar le laşi la răcit peste noapte în incinta cuptorului. Aşa devin crocante în interior. Dacă le scoţi imediat afară din cuptor, bezelele vor rămâne mai lipicioase în interior. Şi asta nu e un lucru rău.

Trei albuşuri de ou, un praf de sare şi 150 grame de zahăr sunt necesare pentru a umple o tavă de cuptor de 60 de cm (vorbesc aici de cuptor incorporabil de dimensiunea standard de 60cm). Asta e reţeta mea de bezele cu flori, simplă ca buna ziua“, spune Claudia Romana Rista.

Vă mai recomandăm: 

Secretele supei de toamnă cu dovleac şi mere

Supa de găină bătrână cu tăieţei subţiri de casă. Reţeta săsească delicioasă care nu se găseşte în nicio carte de bucate

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

FOTO: Carmen Nistor

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO: Carmen Nistor
  • FOTO: Mihnea Ratte
  • FOTO: Mihai Toth
Distribuie imaginea
citeste totul despre: