Cum i-au momit comuniştii pe ţăranii arădeni să se înscrie în colective

Cum i-au momit comuniştii pe ţăranii arădeni să se înscrie în colective

Se lucra în comun FOTO arhivă Adevărul

Întovărăşirile agricole au reprezentat şi în judeţul Arad, ca de altfel la nivelul întregii ţări, o modalitate intermediară în procesul colectivizării agriculturii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Istoricul arădean Antoniu Martin spune că în contextul trenării procesului de colectivizare a agriculturii la nivelul întregii ţări, Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 18 septembrie 1951 a hotărât înfiinţarea întovărăşirilor agricole.

Potrivit statutului, acestea se organizau pentru lucrarea în comun a pământului cu tractoarele şi maşinile agricole ale statului şi folosirea comună a animalelor şi inventarului agricol ce aparţineau membrilor. În acest scop, întovărăşirile comasau în unul sau mai multe trupuri parcelele de teren aduse de membrii şi care rămâneau în proprietatea lor. Fiind o formă de cooperaţie pentru producţia agricolă, întovărăşirea putea hotărî, conform statutului, în adunarea generală trecerea la forma superioară de cooperaţie – Gospodăria Agricolă Colectivă .

„Din septembrie 1951 până în martie 1952, Comitetul Regional şi Comitetele Raionale de Partid au dus o susţinută muncă de convingere a ţăranilor arădeni pentru înfiinţarea de întovărăşiri. În acest interval, în raionul Criş s-au creat întovărăşiri în 9 comune şi sate: Sânmartin, Grăniceri, Sântana, Şepreuş, Crişana, Iermata Neagră, Avram Iancu şi Pilu, cu un total de 304 familii din care 48 mijlocaşe şi 256 sărace, ţăranii respectivi reunind circa 900 hectare teren”, spune istoricul Antoniu Martin.

Acesta afirmă că în întreaga ţară întovărăşirile agricole au crescut numeric mult mai repede decât gospodăririle agricole colective, dar propaganda comunistă nu s-a sfiit să prezinte această mişcare ca pe un progres al sectorului socialist din agricultură.

La 20 februarie 1952 Ministerul Agriculturii trimitea Sfatului Popular Regional Arad instrucţiuni pentru desfăşurarea propagandei în scopul constituirii de întovărăşiri. Conform acestora, munca de lămurire trebuia dusă cu perseverenţă, punându-se în antiteză recoltele mari obţinute în acel an în gospodăriile agricole colective şi întovărăşiri cu rezultatele slabe ale gospodăriilor ţărăneşti individuale. Propaganda urma să se facă de la om la om, prin grupe de agitatori formate din deputaţii sfaturilor populare, membrii întovărăşirilor existente, antrenând organizaţiile de masă – Frontul Plugarilor, Uniunea Tineretului Muncitor, Sindicatul Salariaţilor Agricoli etc. Interesant este că se atrăgea atenţia ca în această campanie să nu fie folosite metode de constrângere, ameninţări sau promisiuni care erau străine de linia partidului. Ca urmare, la 5 noiembrie 1952, în Reionul Criş funcţionau întovărăşiri care cuprindeau 1.101 familii cu un total de peste 3.000 hectare. Acolo unde întâmpinau dificultăţi, autorităţile identificau imediat ”ţap ispăşitor”: chiaburii Martincsek din Ţipar, Codreanu Gheorghe şi Codreanu Ioan din Şiclău, care răspândeau zvonuri mincinoase.

„Întovărăşirile agricole au reprezentat şi în judeţul Arad, ca de altfel la nivelul întregii ţări, o modalitate intermediară în procesul colectivizării agriculturii. Autorităţile comuniste au încercat astfel să-i păcălească pe ţărani prin aceea că în întovărăşiri pământul urma să le aparţină în continuare. După 1955, în judeţul Arad se decide transformarea automată a întovărăşirilor în gospodării agricole colective, dispărând astfel orice iluzie privind păstrarea proprietăţii private în agricultură”, încheie istoricul.

Mai puteţi citi: 

Războiul colectivizării: cum au confiscat comuniştii România şi suferinţele ţăranilor care au luptat pentru pământ

Mărturii cutremurătoare de la colectivizare: „M-au bătut până am uitat cum mă cheamă. Mi-a luat un an să-mi reamintesc!“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: