Cum descoperi minunile din Lunca Mureşului. Sunt zeci de specii de animale și plante

Cum descoperi minunile din Lunca Mureşului. Sunt zeci de specii de animale și plante

Arădenii pot parcurge traseul, cu mic, cu mare, pe biciclete

La intrarea în Parcul Natural a fost instalată o hartă turistică, marcată cu trasee pentru biciclişti. De acum, Aradul beneficiază de primul traseu turistic informativ, la fel cum există în Munţii Retezat

Ştiri pe aceeaşi temă

Este vorba despre traseul interpretativ Ceala. Este o hartă specială cu explicaţii despre plantele şi animalele din Parcul Natural Lunca Mureşului. Proiectul este finanţat din bugetul de stat şi de la Uniunea Europeană.

Investiţie de 30.000 de lei
Traseul se află la şase kilometri de intravilanul municipiului Arad şi se poate ajunge la el pe două roţi, urmând ruta de biciclete Arad – Pecica. Are o lungime de aproximativ doi kilometri şi se află într-o zonă strict protejată, iar de-a lungul său au fost amplasate 20 de panouri informative.

Reprezentanţii parcului spun că aceste panouri au fost puse pentru ca vizitatorii să fie mai conştienţi de comoara naturală pe care o străbat şi să înţeleagă mai bine rolurile pe care speciile de plante şi animale le au în natură. „Pentru promovarea acestui itinerariu s-au tipărit 10.000 de pliante, dintre care 2.000 sunt în limba engleză. Pliantele au costat 10.000 de lei, iar investiţia pentru întregul traseu se ridică la valoarea de 30.000 de lei”, a explicat Ovidiu Pîrv, manager de proiect.
El mai spune că totul a început în luna mai şi s-a finalizat săptămâna trecută. A fost curăţată zona pe unde este acum traseul şi au fost puse camere de luat vederi, pentru a se urmări ce vieţuitoare sunt în imediata apropiere. Biologul Gabriel Herlo spune că, astfel, vizitatorii pot înţelege mai bine semnificaţia şi rolul pe care îl au speciile de plante şi animale în natură, acesta fiind motivul pentru care traseul este numit interpretativ. „Itinerariul străbate o pădure naturală de plop şi salcie care, deşi se află sub presiunea speciilor invazive, cum sunt amorfa şi arţarul american, se remarcă prin diversitatea speciilor pe care le adăposteşte, cum ar fi familii de bursuci, vulpi, mistreţi, căprioare, dar şi numeroase specii protejate, de la nevertebrate până la mamifere mari, altele decât cele de interes vânătoresc”, a precizat  Gabriel Herlo.

Traseul poate fi parcurs pe jos
Ruta poate fi parcursă  şi de copii, dar însoţiţi de părinţi, într-o plimbare pe jos de aproximativ o oră. Cu bicicleta se poate intra doar până într-un anumit loc al traseului. „Credem că, pe măsură ce comoara naturală care există în zona Mureşului Inferior va fi tot mai cunoscută, lumea va fi mult mai preocupată de protejarea mediului, planificându-şi acţiunile cotidiene aşa încât, pe viitor, acestea să aibă un impact mai mic asupra mediului”, a afirmat managerul de proiect.

Mulţi dintre arădeni spun că nici nu ştiau ce specii de animale şi plante sunt în Parcul Natural Lunca Mureşului. „Chiar îmi doresc să parcurg acest traseu”, a spus Carmen Spin.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările