Cum arată prima casă vândută în bani virtuali Mcoin. Vânzătorul a încasat suma într-un folder din computerul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa se află în Cartierul Verde
Casa se află în Cartierul Verde

Familia Roman a cumpărat o casă într-un cartier din judeţul Arad unde mai avea alte două imobile, cu gândul de a o păstra. Însă cu timpul s-au gândit să o vândă, însă cum nu au primit în euro suma cerută, tranzacţia s-a realizat în bani virtuali Mcoin.

Familia Roman a stat în casa din Cartierul Verde câteva luni. Casa vândută are 90 de metri pătraţi (două camere, mai exact living, bucătarie deschisă, un dormitor şi o baie) are grădină, dar şi parcare. Este utialtă şi mobilată. „Am cumpărat casa anul trecut cu 40.000 de euro, am investit în ea, iar când am decis să o vindem am cerut 54.000 de euro. Noi avem unde să stăm, mai ales că suntem mult plecaţi din ţară. Am vândut-o însă unui tânăr de 25 de ani din Satu Mare, care de câţiva ani locuieşte în Arad cu 55.000 de Mcoin.

Este vorba despre prima tranzacţie imobiliară efectuată exclusiv cu bani virtuali Mcoin. Această nouă monedă a fost lansată la sfârşitul anului trecut.

Tranzacţia s-a făcut în faţa unui notar, care a girat legalitatea achiziţiei şi care a înregistrat scriptic vânzarea imobilului pe bani virtuali.

Fostul proprietar a încasat banii virtuali în urma unei operaţiuni pe internet foarte rapidă, iar suma este păstrată într-un folder, pe propriul laptop. Astăzi, această sumă ar putea fi transformată în aproximativ 20.000 de euro, însă posesorul speră că valoarea Mcoin va creşte.

Fostul propietar, Gelu Roman a spus că are încredere că această monedă va deveni tot mai valoroasă.  „Tranzacţia îmi va aduce, în cele din urmă, o sumă echivalentă cu câteva sute de mii de euro”, a declarat Gelu Roman.

casa verde

La rândul lui, tânărul care a cumpărat casa, Matei Danci a declarat: „Este prima tranzacţie la nivel global, deci şi pentru mine. Tranzacţia a fost online, ca un schimb între portofele virtuale şi nu a implicat vreun comision. În momentul de faţă mai există un casino online unde se pot cheltui aceşti bani, dar moneda va fi lansată în acest an în Asia şi alte zone ale globului, moment în care valoarea ei va creşte”.

Tranzacţia este unică pentru că, până acum, nimeni nu a mai vândut un imobil pentru monede virtuale Mcoin, decât încasând şi bani reali, pe lângă o sumă în monedă virtuală, reducând riscul unei pierderi materiale importante.

Numite şi criptovalute, monedele digitale au fost concepute să funcţioneze independent, fără să fie influenţate de o politică monetară anume. Din motive de siguranţă, o tranzacţie cu o astfel de valută are trei jucători: cel care oferă banii digitali, cel care îi încasează şi - între cei doi-  un computer, care verifică tranzacţia. Cel care îşi pune calculatorul la dispoziţie pentru verificarea tranzacţiei este la rândul său răsplătit cu monede digitale proaspăt generate.

Vă mai recomandăm: Premieră mondială la Arad: o casă a fost vândută în moneda virtuală Mcoin

Gata cu genţile de bani! Plăţile şi încasările în numerar vor fi limitate. Care sunt noile plafoane şi ce tranzacţii cash se vor mai putea face

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite