Crăciun Pantea, fostul jandarm al Aradului are amintiri de un secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crăciun Pantea
Crăciun Pantea

În urmă cu 78 de ani, Crăciun Pantea a fost încorporat în rândul efectivelor de jandarmi, unde a muncit pentru ca siguranţa arădenilor să nu fie pusă în pericol.

PROFIL
Născut. 11.01.1910, localitatea Calacea, judeţul Bihor
Studii. Liceul în Arad
Familie. Căsătorit de 55 de ani

Fost jandarm al Aradului, actual veteran de război, Crăciun Pantea a muncit o viaţă pentru binele celor din jurul lui. De curând a împlinit frumoasa vârstă de 100 de ani, vârstă la care unii nu pot nici măcar să viseze.
„Să numeri până la 100 îţi este greu, dar să porţi pe umeri această povară este şi mai dificil. Ani mulţi în care am avut de-a face cu mai multe generaţii. Am cunoscut oameni în faţa cărora am încercat să nu trec neobservat. Am avut perioade grele, dar şi momente unice de care îmi aduc aminte cu mare drag”, povesteşte fostul plutonier, Crăciun Pantea.

A luptat în al doilea Război Mondial
După un secol de viaţă, arădeanul ar putea să-şi treacă pe foaie întregul şir al evenimentelor prin care a trecut. Mulţi îi spun că viaţa lui poate fi numită o telenovelă fără sfârşit. La 5 aprilie 1932, Crăciun Pantea a fost încorporat în rândul efectivelor de jandarmi. Bărbatul şi-a efectuat stagiul militar până în 28 octombrie 1933 când a fost lăsat la vatră cu gradul de sergent.
„Îmi aduc aminte cu drag de acele momente. Am avut multe de învăţat de la fiecare om cu care am intrat în contact. Mă bucur că am ajuns aici şi că de-a lungul celor 100 de ani am avut posibilitatea să-i ajut pe cei din jurul meu”, a continuat arădeanul.

Prizonier în lagărele războiului
Odată cu intrarea României în cel de-al doilea Război Mondial, în 11 octombrie 1943, Pantea Crăciun a primit ordinul de concentrare care îl trimitea pe front în linia întâi, acesta  răspunzând „prezent” chemării la arme în cadrul Batalionului de Jandarmi din Divizia 19 Română. În urma luptelor duse pe teritoriul U.R.S.S., în 26 aprilie 1944 a căzut  prizonier fiind ţinut în lagărele de prizonieri de război departe de cei dragi timp de 7 ani, întorcându-se în ţară din prizonierat pe data de 21 aprilie 1951.
„Cred că a fost cea mai grea perioadă din viaţa mea. Ani de zile am stat departe de familie şi am luptat fără să ne pese că poate devenim la un moment dat chiar noi victimele războiului. În fiecare zi mă rugam să apuc cât mai repede momentul în care o să-mi pot revedea familia”, a povestit veteranul Crăciun Pantea.
La împlinirea vârstei de 100 de ani, jandarmii arădeni i-au adus în dar fostului coleg un tort, o şampanie şi o diplomă de excelenţă. „Mă bucur că am ajuns la această vârstă deşi recunosc că nu mi-a fost uşor”, a încheiat Crăciun Pantea.

Întrebări şi răspunsuri

Care este secretul acestei vârste?
Dragostea pentru cei dragi cred că este unicul lucru care m-a ţinut în viaţă şi mai ales atâţia ani. Nu m-am gândit niciodată că voi avea parte de acest noroc. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns până aici şi vă spun cu mâna pe inimă că în afară de durerea de picioare, mă simt ca în tinereţe.

Dacă ar fi să o luaţi de la capăt, aţi alege aceeaşi activitate?
Cred că da. Mi-a plăcut mult ce am făcut şi aş alege cu siguranţă aceeaşi meserie: riscantă, dar frumoasă pentru că am putut să fac multe pentru viaţa celor care mi-au fost în preajmă.

Ce-i place
Crăciun Pantea a mărturisit că îi plac oamenii sinceri şi care ştiu să se facă plăcuţi. „Îmi place să ştiu că am lângă mine persoane pe care mă pot baza şi la rândul meu să le ofer aceeaşi afecţiune”, a explicat veteranul.

Ce nu-i place
Arădeanul a spus că pe lista lucrurile care îl nemulţumesc se numără nedreptatea, ura şi nesiguranţa zilei de mâine.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite