Copil de 13 ani găsit de grănicerii din Nădlac în portbagajul unui BMW. Cum a încercat mama adolescentului să-l ducă în Spania fără acordul tatălui

Copil de 13 ani găsit de grănicerii din Nădlac în portbagajul unui BMW. Cum a încercat mama adolescentului să-l ducă în Spania fără acordul tatălui

Copilul de 13 ani a fost ascuns sub mai multe pături FOTO Poliţia de Frontieră

Poliţiştii de Frontieră de la Nădlac au prins-o marţi, 21 ianuarie, pe o femeie de 32 de ani care a încercat să-şi scoată ilegal din ţară fiul în vârstă de 13 ani, ascuns în portbagajul unui autoturism BMW.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, marţi în jurul prânzului, la P.T.F Nădlac - Nagylak, s-a prezentat la ieşirea din ţară un tânăr de 26 de ani, care voia să plece din România cu un BMW, înmatriculat în Spania. Împreună cu şoferul, în calitate de pasageră, mai călătorea şi o femeie în vârstă de 32 de ani.

„În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport şi au descoperit, ascuns sub o pătură, în portbagajul autoturismului, un minor. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana ascunsă este un cetăţean român în vârstă de 13 de ani şi este fiul pasagerei. Mama minorului a declarat că dorea să ajungă în Spania împreună cu fiul ei şi a recurs la această metodă deoarece nu deţinea document de călătorie valabil pentru minor şi procură notarială din partea tatălui pentru a putea călători în străinătate”, arată Poliţia de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră au deschis un dosar penal pentru participaţie improprie la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: