Conducerea Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad se arată nemulţumită de scumpirea curentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad sunt nemulţumiţi de ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei care scumpeşte curentul.

Aceştia spun că potrivit ANRE, consumatorii sunt obligaţi să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru a sprijini cogenerarea energiei de înaltă eficienţă.

„Banii colectaţi au rolul de a stimula investiţiile în eficientizarea centralelor, în condiţiile în care cea mai mare parte a tehnologiilor aflate în prezent în cadrul sistemelor de termoficare din Romania, sunt la nivelul anilor 1960-1970, randamentul acestora este de sub 50%, iar costurile de producţie, extrem de mari. Ne întrebăm însă cum au fost utilizaţi banii deja plătiţi prin tarife, aprobate de ANRE, având în vedere că toate tarifele conţineau o cotă dedicată modernizării sistemelor de producţie, transport şi distribuţie? Care sunt mecanismele de control din partea consumatorilor cu privire la utilizarea corectă a surselor suplimentare de finanţare create prin această nouă contribuţie?”, spune Dorina Lupşe, preşedintele ULALA.

Vicepreşedintele Uniunii, Vasile Arion mai spune că uniunea susţine cogenerarea de înaltă eficienţă, însă înainte de a se impune consumatorilor o nouă contribuţie, ar trebui analizată eficienţa miliardelor de euro investite în sistemele de producere a energiei electrice şi termice, realizate în ultimii 20 de ani.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite