Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori. O parte din judeţul Arad, afectată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aradul a intrat sub cod FOTO arhivă Adevărul
Aradul a intrat sub cod FOTO arhivă Adevărul

Judeţul Arad se află sub avertizare meteorologică care este valabilă începând de duminică, de la ora 10.00, până luni, la ora 23.00.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, cod galben de vreme severă pentru tot judeţul Arad şi cod portocaliu de vreme severă pentru o parte din judeţ, în special zona de munte.

În zona aflată sub cod galben, se va semnala vânt intens, disconfort termic şi precipitaţii mixte. În intervalul menţionat, intensitatea vântului va fi în creştere în toate regiunile, cu viteze la rafală în general între 55 şi 70 km/h şi local 75…85 km/h. Valorile termice vor scădea în toată ţara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzaţiei de rece. În regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării pe arii extinse vor fi ploi moderate cantitativ, iar din noaptea de duminică spre luni (29/30 octombrie) în Maramureş, Transilvania şi zona deluroasă a Crişanei şi a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte.

image

Sub cod portocaliu se află zonele de munte din toată ţara, inclusiv din judeţul Arad. Se vor semnala vânt tare, ninsori viscolite şi strat consistent de zăpadă. 

“Având în vedere avertizările transmise de către ANM pentru judeţul Arad, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Vasile Goldiş» Arad recomandă populaţiei să se informeze privind viabilitatea căilor de comunicaţii pe timpul deplasărilor, să asculte mesajele autorităţilor şi să se protejeze. Adresăm rugămintea să se renunţe la excursiile pe jos în zona de munte iar în cazul în care sunteţi surprinşi de fenomenele meteorologice periculoase să vă adăposţi în locuri sigure”, spun  reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Vă mai recomandăm: Alertă meteo pentru judeţul Hunedoara. Cod portocaliu de vreme rea. Va fi viscol în zonele alpine

Alertă meteo de vreme rea: frig accentuat, ninsori şi vânt puternic

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite