„Cenuşăreasa” se pregăteşte să urce mâine pe scena din Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea instituţiei a anunţat astăzi că în prima zi din luna martie, de la ora 11.00, în sala mare a teatrului, va debuta piesa „Cenuşăreasa”, un spectacol pus în scenă de Oltea Blaga.

Începutul primăverii va fi marcat la Arad printr-o nouă premieră pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

Spectacolul cu păpuşi face parte din ciclul producţiilor pentru copii, inspirate de cele mai frumoase poveşti şi basme ale copilăriei universale. Celebra poveste, auzită de la bunici şi părinţi, va fi pusă în scenă mâine dimineaţă, condimentată însă cu un aer de modernism. Piesa va dura aproximativ două ore, timp în care actorii spun că vor reuşi să stârnească interesul celor mai mici spectatori prin replicile cu totul inedite şi hazlii în acelaşi timp.

„Piesa se va mai juca în luna martie, însă marea premieră va avea loc mâine. Pentru luna care vine avem un program la fel de bogat ca cel din februarie astfel că îi aşteptăm de fiecare dată, cu mult drag, pe toţi iubitorii de clasic”, a declarat Laurian Oniga, directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite