Cei de la Mișcarea Arădeană cer dezbatere publică cu privire la contractul de concesionare a salubrizării stradale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanții Mișcării Arădene
Reprezentanții Mișcării Arădene

Reprezntanții Mișcării Arădeane solicită Primăriei Municipiului Arad o dezbatere publică pe tema curățeniei în oraș. Subiectul principal îl constituie propunerea administrației de a prelungi cu încă patru ani contractul de concesionare a salubrizării stradale din Arad.

Actuala administraţie a oraşului propune prelungirea cu 4 ani a contractului de salubrizare stradală cu cei de la Polaris, după ce în luna iulie a fost prelungit pe aceeaşi durată şi contractul privind salubrizarea menajeră.

„În anul 2004, când a fost adusă firma Polaris, au fost acuzaţii legate de politizare. Însă atribuirea de bine de rău s-a făcut printr-o licitaţie publică. Era normal ca la opt ani de la aceste evenimente să fie organizată o nouă licitaţie publică. Considerăm că acest lucru era în interesul cetăţenilor, să se fi obţinut un preţ cât mai bun în condiţii din cele mai avantajoase. Era un bun prilej de a trage linie şi de a întocmi un caiet de sarcini pe care să-l poată îndeplini şi alţi operatori”, spune consilierul municipal Claudiu Cristea, preşedintele Mişcării Arădene.

Acesta mai spune că Primăria datorează foarte mult firmei Polaris. Este un gen de înţelegere pentru ca Polaris să închidă ochii deliberat la faptul că Primăria nu a reuşit să colecteze acea taxă de salubritate.

Reprezentanții Mişcării Arădene spun că vor cere organizarea unei dezbateri publice cu privire la proiectul de prelungire cu patru ani a contractului privind salubrizarea stradală, proiect aflat acum la transparenţă.

De asemenea, liderul Mişcării Arădene a mai anunţat că asociaţia  susține demersurile juridice întreprinse de ULALA privind anularea prelungirii contractului pentru salubrizarea menajeră. 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite