Primarul Falcă cheamă oamenii în stradă la miting antigay: „Poate mâine, se doreşte căsătorie între un bărbat şi două femei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aradul este primul oraş din ţară în care autorităţile locale se implică în pregătirea unui miting de amploare împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Mai exact, va fi o întâlnire cu preoţi, pastori, pentru a se pregăti acest miting care vine ca un mesaj către parlamentarii arădeni şi nu numai pentru ca aceştia să cunoască poziţia creştină a oraşului.

Prezent, marţi, într-o emisiune TV, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a vorbit despre pregătirea mitingului. „Săptămâna viitoare va fi o întâlnire cu preoţi, pastori, pentru a se pregăti un miting în Arad. Un miting ca mesaj către parlamentarii de Arad, pentru ca aceştia să cunoască poziţia creştină a oraşului. E bine ca parlamentarii să cunoască poziţia comunităţii. Să nu facem mişcări de stradă ca şi în Franţa, după legiferarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. E bine ca aleşii să cunoască o a numită poziţie“, a spus Gheorghe Falcă.

De asemenea, primarul a mai afirmat că el doreşte o definire în ceea ce priveşte căsătoriile.

„Această mare temere a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex a ajuns în România după fenomenul din Franţa şi a ajuns şi prin interpretarea şi dorinţa unui deputat, domnul Remus Cernea. Eu sunt pentru definire, dacă nu în Constituţie, oricum în lege. Dacă astăzi doreşte cineva căsătoria între bărbat şi bărbat, poate mâine doreşte un bărbat cu două femei. Cred că ar trebui să ne oprim acolo suntem“, a afirmat Falcă. Acesta a mai spus că ţara noastră are valori creştin ortodoxe foarte puternice.

Vă mai recomandăm:  DEZBATERE: Este România pregătită pentru căsătoriile gay?

Reacţie dură din comunitatea gay. Mircea Solcanu îl critică pe Remus Cernea: „Îndepărtează homosexualii de pactul civil“

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite