CAMPANIE ARĂDENI DE EXPORT Poveste de succes scrisă în Canada

CAMPANIE ARĂDENI DE EXPORT Poveste de succes scrisă în Canada

Familia Iorga strânge bani pentru cumpărarea unui apartament

Soţii Iorga din Nădlac sunt plecaţi din ţară de trei ani şi, deşi le-a fost greu la început, acum recunosc că au luat o decizie bună. Silvia este manager economic la o firmă, iar Cristian predă în calitate de asistent universitar, după ce s-a înscris la doctorat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Au ales să plece la zeci de mii de kilometri distanţă de cei dragi, în căutarea unui trai mai bun. În ciuda dorului de casă, familia Iorga a reuşit să rămână acolo unde şi-a propus să-şi construiască o carieră. „De trei ani suntem plecaţi în Canada, cu tot cu fiul nostru de opt ani. A fost greu la început, dar, din păcate, în ţară nu aveam posibilitatea să câştigăm şi să fim apreciaţi”, a spus Cristian Iorga.


S-au hotărât să părăsească oraşul natal după ce au vrut să-şi cumpere un apartament, în rate, iar condiţiile băncii unde vroiau să facă împurmutul au fost mult prea aspre. „Ne-am dat seama că în România avem şanse minime să ne achiziţionăm o casă, aşa că am hotărât să o luăm de la zero, în Canada”, a adăugat Cristian Iorga.


Cursuri gratuite


Încă din primele luni, statul canadian le-a asigurat cursuri gratuite de franceză. Au învăţat uşor limba, iar după doar o lună, Cristian s-a angajat la o firmă. „În timpul cursurilor, primeşti şi bani, ca un fel de salariu. Eu am făcut şi un curs de management, iar acum lucrez ca şi manager economic la o societate”, a explicat Silvia. Soţul ei s-a înscris la doctorat, iar acum este asistent la o universitate din Canada. Acesta a mai făcut şi un curs de antrenor de fotbal, iar acum antrenează zeci copii.


„Treptat ne-am cumpărat mobilier, electrocasnice, iar acum strângem bani pentru locuinţă. Apartamentele au la parter piscină, au camere de protocol, apa rece este gratuită, iar curentul este mult mai ieftin decât în România”, a explicat Silvia Iorga.


Salarii mari, alimente ieftine


Din salariul câştigat, un canadian şi-ar permite să-şi cumpere şase televizoare LCD, pe când în România, dintr-un salariu nu-ţi permiţi nici măcar un DVD player. Alimentele sunt cu aproape 20 la sută mai ieftine decât la noi. Anul acesta, soţii Iorga vor deveni cetăţeni canadieni şi spun că nu mai au de gând să se mai întoarcă în ţară.


Am fost primiţi cu multă căldură în Canada, dar ne-a fost totuşi greu să ne acomodăm.
Silvia Iorga, manager

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările