Biserica Evanghelică Luterană din România a devenit o „lumină spre cer”.  S-au montat aproape 300 de leduri FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica Evanghelică Luterană din România (Biserica Roşie) care a luat fiinţă după încheierea Marelui Război (1914-1918), constituindu-se din credincioşii evanghelici luterani din regiunile Transilvania şi Banat, luminează începând de aseară.

Pe edificiu au fost montate nu mai puţin de 299 de aparate de iluminat (leduri care dau lumină „alb cald”). Investiţia se ridică la 383.000 de lei şi aparţine Primăriei Municipiului Arad.

„«O lumină spre cer» este denumit proiectul de iluminare arhitecturală a monumentalei clădiri a Bisericii Evanghelice - Luterane, cunoscută sub numele de Biserica Roşie. Investiţia a început în octombrie 2016 şi este realizată de Elba Timişoara”, a declarat primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

Practic, Biserica Roşie a devenit al patrulea obiectiv din Arad – după Palatul Administrativ, Teatrul Clasic şi Catedrala Romano-Catolică – care este iluminat arhitectural.

Vorbim despre biserica care la inaugurare a avut trei clopote în greutate de 1590 kg. În timpul Marelui Război, din dispoziţia autorităţilor locale, două clopote au fost demontate din turnul bisericii pentru ca din bronzul lor să se facă proiectile.

Autorul proiectului a fost arhitectul aradean Ludovic Szantay. Lucrarile s-au incheiat in septembrie 1906, cand a avut loc sfintirea. Clădirea este situată în Piaţa Luther, pe axa principală de circulaţie a oraşului.

biserica rosie

Arhitectura

Biserica Evanghelică Luterană aparţine stilului neogotic. Atât faţadele cât şi interiorul purtând elemente ale limbajului decorativ neogotic.

Amvonul şi altarul bisericii au fost realizate de către renumitul sculptor György Örr din Kosice. Tema picturală a altarului are ca temă „Rugăciunea lui Isus în grădina Ghetsimani”, fiind executată de pictorul I. Umlauf.
Tabloul respectiv a fost finalizat încă din perioada anului 1848, fiind adus dintr-o biserică mai veche. Băncile de lemn din biserică au fost realizate de tâmplarul arădean Ferenc Sebessy.

Orga electropneumatică, montată în 1928 şi inaugurată la 8 decembrie 1929, a fost concepută de firma Wegenstein şi Fii (unul dintre cei mai importanţi constructori de orgi din Banat în vremea respectivă).

Biserica dispune de 13 vitralii, reprezentând figuri ale apostolilor, evangheliştilor, secvenţe din viaţa lui Mântuitorului şi personalităţi marcante ale Reformei, precum ar fi Luther şi Melanchton. Provenienţa vitraliilor este Budapesta, mai exact din atelierul lui Jozsef Palka (Retz, 1860 – Budapest, 1952).

Vă mai recomandăm: Podul Traian, iluminat arhitectural. S-au folosit 912 corpuri de iluminat


Sistemul de iluminat al pasarelei din zona Operei Maghiare va fi pus în funcţiune diseară

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite