Arădenii şi autorităţile locale vor ca cetatea Aradului să devină atracţie turistică

Arădenii şi autorităţile locale vor ca cetatea Aradului să devină atracţie turistică

Cetatea Aradului ar putea deveni un punct important de atracţie turistică, dacă Armata este de acord să o cedeze

Consilierii locali vor dezbate mâine un proiect de hotărâre ce vizează cererea de trecere a Cetăţii Aradului în proprietatea şi administrarea autorităţilor locale, adresat guvernului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Încă din anul 1998, autorităţile au făcut o serie de demersuri pentru reintroducerea Cetăţii în circuitul civil şi demilitarizarea acesteia. Interesul ridicat pentru cei peste 11 mii de metri pătraţi ai Cetăţii Aradului a însemnat ani de demersuri şi multe planuri încă neîndeplinite.

Există  un studiu de transformare a locaţiei într-o zonă civilă întocmit încă din acel an de către o societate privată. Mai apoi, în anul 2003, Consiliul Judeţean a întocmit un alt studiu pentru introducerea în circuitul turistic a Cetăţii, iar în anul următor s-a încercat o colaborare cu un birou de arhitectură din Italia pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii unor finanţări externe.

Cel mai nou plan al administraţiei locale pentru Cetate este introducerea acesteia în patrimoniul cultural mondial, după preluarea celor peste 11 mii de metri pătraţi ai incintei. Cetatea, construită între 1763 – 1783, are inclusă şi o Biserică Franciscană, care la această dată se află într-o stare avansată de degradare.

Zonă turistică

Cât priveşte destinaţia pe care cetatea ar trebui să o aibă, opiniile specialiştilor şi ale arădenilor se întâlnesc. „Fără îndoială este un spaţiu ce va trebui să aibă o utilitate publică şi de aici va decurge şi componenta sa de atracţie turistică”, a declarat arhitectul Şerban Gubovici, expert în monumente.
Arhitectul-şef al Aradului, Radu Drăgan, spune la rândul său că principala grijă va fi punerea în valoare a cetăţii şi că odată cu trecerea în administrare locală poate devenind un pol de atracţie turistică pentru întreaga euroregiune.

„De fapt discutăm despre un întreg ansamblu architectural ce poate deveni un obiectiv turistic de anvergură, prin restaurare şi deschidere spre public”, explică acesta.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările