FOTO Arhitectul care a proiectat cele mai impunătoare clădiri din Arad va fi comemorat. Miloş Cristea s-a stins din viaţă în urmă cu zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miloş Cristea a fost un arhitect apreciat
Miloş Cristea a fost un arhitect apreciat

La Biserica Ortodoxă Sârbă din Arad va avea loc duminică, 1 septembrie, la orele 11,30, o slujbă de comemorare a 10 ani de la trecerea în eternitate a arhitectului Miloş Cristea, cetăţean de onoare al Aradului.

Familia şi Asociaţia „Miloş Cristea” îi invită pe toţi cei care i-au fost apropiaţi, pe prieteni, rude, colegi, colaboratori sau cunoştinţe, să participe la această acţiune.

Miloş Constantin Cristea s-a născut la 1 mai 1931, la Arad, părinţi fiindu-i Olga şi Constantin Cristea. Clasele primare le-a urmat la Şcoala Sârbească (în curtea bisericii sârbeşti din Pârneava). A absolvit apoi Liceul Moise Nicoară, avându-i ca dascăli pe unii dintre cei mai prestigioşi dascăli ai Aradului acelor vremuri.

A urmat cursurile de desen ale Şcolii Populare de Artă din Arad, având o vocaţie excepţională pentru desen. A fost din start adeptul artelor clasice. Pentru a-şi putea plăti cursurile de desen în perioada de după război, a lucrat ca lăcătuş mecanic la Uzina de Vagoane din Arad.

În 1957 a absolvit cursurile Institutului de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, beneficiind de îndrumarea unor mari personalităţi ale arhitecturii româneşti interbelice. A fost foarte apreciat de dascăli şi de colegi pentru talentul şi capacitatea de muncă pe care a dovedit-o în timpul studiilor.

După absolvirea facultăţii s-a reîntors în Arad, oraşul pe care l-a iubit şi l-a slujit până la moarte. A lucrat ca şef de proiect, proiectant principal gradul I, a îndeplinit funcţii de conducere (şef de atelier şi director), la Institutul de Proiectări din Arad pentru a cărui înfiinţare a luptat din răsputeri alături de alţi colegi arhitecţi, ingineri şi tehnicieni. Între 1971 şi 1983 a fost conferenţiar universitar la Secţia de arhitectură a Institutului „Traian Vuia din Timişoara”, catedra de Sistematizare şi Urbanism. A fost dedicat total carierei de dascăl, îndrumând şi iniţiind foarte mulţi studenţi în ştiinţele şi artele arhitecturii şi urbanismului. Între 1990 şi 2003 a fost consilier pentru probleme de restaurare şi urbanism al Primăriei Arad.

A mai deţinut funcţiile de preşedinte al Filialei Arad a Uniunii Arhitecţilor (1970-1989), membru în Consiliul de Conducere UA (1971) şi membru în Comitetul de Conducere UA (1990).

Caz rarisim, Miloş Cristea a fost distins de patru ori cu Premiul Uniunii Arhitecţilor din România. Pentru reuşite profesionale de excepţie a fost decorat de două ori cu Ordinul Muncii clasa III. În 2003 a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Aradului.


Numele lui Miloş Cristea se leagă de realizări importante ale Aradului dar şi ale altor oraşe. Printre realizările sale se numără faţada actuală şi restructurarea Teatrului de Stat din Arad  (în 1958), planul general al Ştrandului „Neptun” (în 1963), blocul „Libelula” cu complexul de servicii, cinematograful „Dacia” şi locuinţe (în 1969) – lucrare distinsă cu Premiul Uniunii Arhitecţilor, faimosul Hotel Astoria (actualul Hotel Continental, în 1970), lucrare distinsă de asemenea cu Premiul Uniunii Arhitecţilor, Monumentul Eroilor de la Păuliş (în 1974), în urma câştigării unui concurs naţional, în colaborare cu sculptorii Emil Vitroel şi Ionel Munteanu, şi această lucrare fiind distinsă cu Premiul Uniunii Arhitecţilor, şi excepţionalul ansamblu de sculpturi de pe Faleza Mureşului (în 1972, în colaborare cu sculptorii din grupul „Măgura”: Napoleon Tiron, Mihai Buculei, A. Ţuculescu, A. Marchiş, L. Domokos, Gh. Roşu, P. Mărgărit, I. Munteanu, H. Avramescu, I. Lafazanis, P. Jucu, L. Axente).

Deşi botezat în biserica ortodoxă, Miloş Critea a manifestat o deschidere şi o iubire sinceră faţă de toţi locuitorii Aradului; a avut prieteni apropiaţi români, sârbi, maghiari, germani şi evrei.
Mare iubitor de istorie, a profesat un adevărat cult pentru memoria înaintaşilor şi pentru istoria neamului românesc.

În amurgul vieţii, Miloş Cristea a   devenit, prin Hotărâre a Consiliului Local Municipal, Cetăţean de Onoare al Aradului. Această recunoaştere a muncii şi dăruirii sale l-a mişcat adânc şi i-a mângâiat suferinţa.

S-a stins din viaţă în 11 august 2003, la vârsta de 72 de ani.

Vă mai recomandăm: Proiectul ambiţios al unui tânăr ahitect ar putea schimba faţa Portului Turnu Severin. CNAPDF promite investiţii pentru amenajarea falezei

FOTO Un arhitect braşovean a adus în România casa de 1.000 de euro

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite