Apele au trecut, dar pagubele rămân. Mai multe păsări de curte au murit înecate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii din Pâncota mai au apă în grădini, iar lucrurile sunt puse grămadă. Acum o săptămână au fost afectate peste 60 de locuinţe, 33 de ateliere şi 32 de pivniţe, însă nu se ştie până acum valoarea pagubelor.

În urmă cu o săptămână, oamenii din mai multe localităţi arădene se uitau neputincioşi cum apa le inundă curţile, pe urmă au fost martorii măsurătorilor şi analizelor făcute atât de către autorităţi, cât şi de către cei de la asigurări, iar acum aşteaptă să vadă dacă cineva îi va despăgubi.


„S-au verificat în teren pagubele produse de inundaţiile din data de 30 iulie. Au fost afectate 61 de locuinţe, 33 de ateliere şi 32 de pivniţe”, a spus Ramona Creţu, purtător de cuvânt al Prefecturii Arad. Opt dintre gospodării au un grad de afectare ridicat, iar oamenii aşteaptă să vadă daca cineva îi va despăgubi. Oamenii spun că au trăit clipe de groază, care continuă şi acum. Grădinile sunt încă pline de apă, iar în case totul este răvăşit.


„Tot parchetul este umflat, iar în pereţi este şi acum apă. Casa mea este toată întoarsă. În grădină nu mai am nimic. Nu puteam ieşi din casă de apă. Cum sunt singură, m-au ajutat vecinii. Animale nu am avut, decât o găină care s-a înecat. Trăiesc de atunci clipe de coşmar. Îmi este frică să mai stau în casă. Nici nu ştiu cât este paguba. Au venit să facă evaluări atât de la prefectură, cât şi de la asigurări”, a spus Dorina Cociuba.


Ameninţarea bolilor


Şi vecinii ei spun că nu pot estima singuri pagubele, dar în mod sigur sunt de milioane de lei vechi. Oamenii mai au acum şi altă problemă, deoarece apa din mai multe fântâni este infectată şi nu mai poate fi consumată.


„În urma controalelor efectuate de către medicii noştri, s-a stabilit că 20 de fântâni din localitatea Pâncota au fost afectate de inundaţii. Drept urmare, s-au distribuit 250 de tablete dezinfectante. De asemenea, s-au recoltat probe de apă de la Uzina de Apă, urmând a se efectua analizele microbiologice şi chimice în vederea stabilirii potabilităţii“, a spus Laura Nicolescu, medic specialist în sănătate publică din cadrul DSP Arad.


Ce este şi mai grav, însă, este faptul că, în ciuda insistenţei medicilor epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad de a se vaccina, persoanele adulte care se află în zona focarelor de hepatită A refuză să facă acest lucru.

Dezastru în mai multe localităţi

În urmă cu o săptămână codul galben s-a tranformat în cod portocaliu pentru nouă localităţi în judeţ. Este vorba despre Zerind, Chişineu Criş, Ineu, Sebiş, Moneasa, Gurahonţ, Brazii, Chisindia şi Şilindia. Şi la Pâncota a fost prăpăd. Acolo, pârâul Valea Sodom-Bighiu a ieşit din matcă şi a inundat mai multe case şi curţi. De asemenea, străzile Libetăţii, Vasile Goldiş, Tudor Vladimirescu, Eroilor, Crişului şi Traian au fost acoperite de apă de câţiva centimetri. Oamenii au fost nevoiţi să-şi mute animalele, iar o parte dintre păsările de curte nu au mai putut fi salvate. La fel s-a întâmplat şi cu legumele din grădini.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite