Aeroportul din Arad va rămâne fără curse de pasageri pentru o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorul Blue Air a decis întreruperea pentru o lună a curselor regulate efectuate pe relaţia Arad-Bucureşti şi retur din cauza intenţiei de a modifica modul de operare al acestei rute.

Intenţia Blue Air este de a transforma cursa de Bucureşti într-o cursă de sine stătătoare, ce va fi operată cu o aeronavă de mai mici dimensiuni. ”E nevoie de nişte modificări tehnice pentru a opera această cursă cu un aparat de mai mici dimensiuni şi compania  a decis să rezolve întâi toate aceste aspecte tehnice”, a explicat Ovidiu Moşneag director comercial al Aeroportului Internaţional  Arad.

Acesta  a mai adăugat  că până acum cursele Blue Air care asigurau transportul pe ruta Arad-Bucureşti şi retur erau operate cu avioane de mari dimensiuni, dat fiind că îşi continuau drumul şi spre Verona.

”Sunt în continuare discuţii cu operatorul aerian şi pentru introducerea unor curse externe cu plecare de pe aeroportul din Arad, pe lângă reluarea transportului spre şi dinspre Bucureşti”, a mai adăugat Ovidiu Moşneag.
 

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite