A început Campania „Cutia cu Suflet”. Anul trecut s-au adunat peste 1.700 de cutii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campania durează o lună
Campania durează o lună

Galleria Mall va fi şi în acest an gazda celei mai de succes campanii umanitare a Asociaţiei Cetatea Voluntarilor. Cei interesaţi pot dona cutii-cadou pentru copiii defavorizaţi.

”Campania desfăşurată şi în urmă cu un an, a pornit de la ideea că o cutie goală poate fi şansa pe care Dumnezeu ţi-o oferă să o umpli cu ce ai mai bun pentru a o dărui mai apoi cuiva aflat în nevoie, iar dacă scopul declarat al acestei campanii era să obţină ,,1001 de cutii cu suflet”, s-au adunat la final peste 1700 de cutii-cadou, care mai de care mai frumos ambulate. „Cu alte cuvinte, dacă aşteptările au fost mari, rezultatele au fost şi mai mari, ceea ce demonstrează, încă o dată, că locuitorii oraşului de pe Mureş sunt oameni cu inima bună, generosi şi săritori atunci când scopul unui gest de suflet este clar şi sigur”, spun organizatorii.

Campania desfăşurată în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2014, se adresează tuturor unităţilor de învăţământ, preuniversitar şi universitar de pe raza judeţului Arad, elevilor şi studenţilor, dar şi oamenilor de rând care au însă capacitatea de a întinde mâna altora mai puţin norocoşi ca ei.

„Acest proiect constă în adunarea a peste o mie de cutii-cadou care să conţină strictul necesar ce poate fi oferit unui copil defavorizat în preajma sărbătorilor de iarnă, respectiv: dulciuri, fructe (sau alte alimente ce pot fi păstrate o lună), rechizite, obiecte de cosmetică, haine, jucării (pot fi noi sau doar în stare bună). Fiecare om, fiecare clasă de elevi, fiecare grupă de studenţi, fiecare instituţie din Arad poate veni la Galleria (sau poate trimite un reprezentant), în spaţiul amenajat în mod special, cu cel puţin o cutie”, spun reprezentanţii asociaţiei.

Prin această acţiune, Asociaţia Cetatea Voluntarilor doreşte să demonsteze că ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui şi un zâmbet nu costă prea mult, dar poate face fericit un suflet de copil.

Vă mai recomandăm: Urne de donaţii pentru Fundaţia SMURD în magazinele Lidl din toată ţara

Dăruieşte o jucărie copiilor defavorizaţi!

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite