Ştiam câte ceva despre festival, dar nu mai luasem parte până acum la el, aşa că am aflat cu ocazia asta o grămadă de lucruri noi (inclusiv despre mine). Am zis să aleg doar zece.

  1. Cât de frumos e Aradul ştiam deja, deoarece am locuit ani buni în Timişoara şi am mai făcut excursii în zonă. Nu remarcasem până acum însă numărul impresionant de clădiri vechi (minunate) de pe străduţele din centru, care ar arăta probabil senzaţional dacă ar fi refăcute, dar din care chiar stau să pice bucăţi. Oricum, oraşul are o energie excelentă.
     
  2. Cât bine e să te întâlneşti cu prieteni vechi ştiam deja, dar nu ştiam ce interesant e să te întâlneşti cu mulţi prieteni noi într-o singură zi, adică oamenii ăia cu care te ştii practic de pe Facebook, dar n-aţi vorbit niciodată faţă în faţă.
     
  3. Ce film a făcut Ivana Mladenovic după cartea lui Adrian Schiop, “Soldaţii. Poveste din Ferentari”! Citisem cartea încă de la apariţie (Editura Polirom), ştiam şi de film, dar ratasem toate ocaziile să-l văd. Toate ocaziile până la “Discuţia secretă”. Pe scurt, vi le recomand pe amândouă, şi cartea, şi filmul, dacă se poate chiar în această ordine.
     
  4. Ce bine sună lectura cu voce tare a celui mai recent volum al poetei Elena Vlădăreanu, “Bani. Muncă. Timp liber” (Editura Nemira). Oamenii au aplaudat şi între poezii, nu numai la final.
     
  5. L-am auzit în sfârşit citind şi pe Attila Bartis, un super-scriitor maghiar născut în România. A citit un fragment din romanul “Sfârşitul” (Polirom), pe care eu îl lecturasem deja anul trecut, când am făcut şi un interviu cu autorul, motiv pentru care de data asta am închis ochii şi m-am dus cu ce era dincolo de voce. Cred că multă lume a făcut asta, pentru că, într-adevăr, felul lui Attila Bartis de a citi (şi de a vorbi, şi de a scrie) poate fi uneori aproape hipnotizant.  
     
  6. Am văzut filmul documentar “In Praise of Nothing”, al regizorului sârb Boris Mitić, în care, aţi ghicit, se spune povestea Nimicului, un personaj care traversează lumea, în căutarea unui sens. Toată povestea e spusă în versuri, iar vocea care narează este a lui Iggy Pop. Dacă mai adaug că pe fundal îi veţi asculta pe cei de la Tiger Lillies poate vă conving că filmul chiar e un experiment care ajunge la privitor. Eu am plecat de la festival şi cu o carte care cuprinde toate versurile din film.
     
  7. L-am cunoscut şi pe fotograful german Miron Zownir, ale cărui fotografii, descoperite ulterior, m-au făcut să mă ruşinez cumva că n-auzisem de el până acum. Zownir a venit la festival însă cu un film documentar pe care l-a regizat, “Estrangement is Death”, despre un personaj foarte interesant, Bruno Schleinstein, actor şi muzician, cunoscut după ce a jucat în două filme regizate de Werner Herzog.
     
  8. În ultima seară l-am ascultat pe Filip Florian (aflat pe lista scriitoriilor mei preferaţi) citind un text nepublicat, fapt care nu putea să pice mai bine.
     
  9. Am ţinut minte şi proza lui Mugur Grosu, “Vecinul”, citită în prima seară, când eu mă pregăteam la rândul meu să citesc, motiv pentru care cred că emoţiile îmi furau concentrarea. Dar apoi am găsit varianta printată a textului şi, da, ce mişto!
     
  10. Am mai ascultat citind o grămadă de prozatori şi poeţi grozavi, pe unii îi cunosc personal, pe alţii i-am citit, de alţii doar am auzit. A fost însă o plăcere să îi întâlnesc şi să îi aud, apoi m-am gândit ce privilegiaţi sunt cititorii din Arad, că pot să aibă astfel de experienţe în fiecare an, la fiecare ediţie a festivalului.

 

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.